CULTURA 23 noiembrie 2022

„Călin – file din poveste”, un spectacol de pian și poezie, la TAM

de Daniela Luca | 524 vizualizări

Un spectacol recital de muzică și poezie de dragoste, pus în scenă și reprezentat de zeci de ori în țară și în străinătate, pe scene importante ale teatrelor și filarmonicilor, inclusiv la Ateneul Român, va putea fi văzut și la Sfântu Gheorghe. Spectacolul dedicat operei lui Mihai Eminescu, numit după celebrul poem „Călin – file de poveste”, va fi pus în scenă de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. Evenimentul va avea loc miercuri, pe 30 noiembrie, la Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) și va începe de la ora 20:00. 

„Publicul reacționează spectaculos peste tot, răsplătind protagonistele cu lacrimi de emoție și de bucurie în ochi la final, la aplauze, pentru că recitalul este clădit inteligent și interpretat cu emoție și virtuozitate, astfel încât să declanșeze catharsisul.

Pianul conduce publicul pe note muzicale semnate de mari compozitori, cum ar fi Rahmaninov, Chopin, Piazzolla, Satie, Massenet, sau încântă cu prelucrări folclorice inedite. Poezia pornește de la dragostea adolescentină, trecând prin diferitele ipostaze ale iubirii, până la regăsirea sufletească în deplină iubire necondiționată. Recitalul ridică energia piesă după piesă, construind momente impetuoase și impresionante prin sensibilitate sau forță.

Experiență acestui spectacol în afara țării a fost remarcabilă. Testimoniale ale românilor din Italia, dar și ale celor din publicul italian, pentru care textul în română putea părea o dificultate, vorbesc cu încântare despre o seară artistică cu totul specială”, transmit organizatorii. 

Accesul se face pe bază de bilet, care costă 30 de lei (contact pentru rezervare: 0725.112.225). 

Spectacolul face parte din seria de manifestări artistice și culturale desfășurate sub egida Prefecturii Covasna, „Împreună pentru România”. 

Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României se vor încheia pe 2 decembrie, de la ora 20:00, la Arena Sepsi, cu un concert al trupelor Zdob și Zdub și Sarmalele Reci. Programul complet al evenimentelor de Ziua Națională a României, care se desfășoară în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, este disponibil pe CovasnaMedia.ro.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.