Trăim vremuri tulburi, vremuri în care prietenia, colaborarea, într-ajutorarea par desuete, sunt cuvinte seci fără conţinut şi fără sens. Sunt acestea vremuri în care fiecare caută „nod în papură”, cum spune românul, tuturor celor din jurul lor. În aceste vremuri tulburi, o mână de educatoare din judeţul Covasna a sfidat tendinţele sociale actuale şi s-au întâlnit la Grădiniţa cu Program Prelungit „Benedek Elek” din

Trăim vremuri tulburi, vremuri în care prietenia, colaborarea, într-ajutorarea par desuete, sunt cuvinte seci fără conţinut şi fără sens. Sunt acestea vremuri în care fiecare caută  „nod în papură”, cum spune românul, tuturor celor din jurul lor.

În aceste vremuri tulburi, o mână de educatoare din judeţul Covasna a sfidat tendinţele sociale actuale şi s-au întâlnit la Grădiniţa cu Program Prelungit „Benedek Elek” din Sf. Gheorghe, la cea de-a IV-a ediţie a Concursului Judeţean de Creativitate Pedagogică, cu scopul precis de a face schimb de experienţă, de a-şi împărtăşi cunoştinţele, dar şi temerile şi preocupările pentru capacitatea lor de a face faţă nesfârşitelor schimbări din domeniul educaţiei.

Sub îndrumarea inspectorului de specialitate, Adriana Mihalache, activitatea educatoarelor de la secţia română din judeţul Covasna este, o spunem cu toată responsabilitatea, printre cele mai bune şi fructuoase din ţară.

Am fi dorit să avem alături de noi în ziua de 25 februarie, la locaţia sus-pomenită, pe toţi aceia care văd în educatoare persoana care are grijă de copii câteva ore cântându-le şi spunându-le poezii. Aş fi vrut să vadă cu câtă seriozitate au tratat tematica acestei ediţii „Activitatea opţională - instrument pentru obţinerea de performanţe şcolare”. Nu mai puţin de 25 de prezentări de înaltă factură s-au derulat pe parcursul a peste 6 ore. Colegele noastre au atins cele mai variate domenii de cunoaştere. Fie că a fost vorba de „Artă, fantezie şi îndemânare”, fie că era vorba de „S.O.S. Planeta albastră”, sau „Sunt român, român voinic”, „1,2,3, vorbeşte franceza cu noi - învăţăm franceza cu Pierre şi Jaqueline” sau „Lumea minunată a cuvintelor” şi „În lumea basmelor”, fiecare din aceste minunate educatoare au dovedit că s-au documentat cu cea mai mare seriozitate şi că aceste activităţi nu sunt numai rânduri pe hârtie, ci activităţi pe parcursul cărora copiii îşi însuşesc cunoştinţe de tot felul, dar şi capacitatăţi şi deprinderi de integrare socială, de interrelaţionare umană, sunt formaţi ca lideri de opinie, ca cetăţeni activi ai societăţii, chiar dacă glasurile lor cristaline sunt mai greu de auzit în iureşul scandalurilor care macină societatea românească.

Nu există cuvinte care să exprime mândria tuturor educatoarelor prezente, tinere aflate la început de drum sau aflate spre apusul carierei, când la sfârşit au fost felicitate şi aplaudate „la scenă deschisă” atât de inspectoarea lor cât şi de toate celelalte colege.

Mândria s-a citit pe tot parcursul concursului şi pe chipul inspectorului de specialitate Adriana Mihalache. A deschis concursul recitându-ne o poezie despre răbdare şi înţelegere şi a încheiat cu o alta despre succes.

Concursul a fost cu adevărat un succes, fapt pentru care în mod sigur vor urma şi alte ediţii ale acestui concurs.

Pentru toţi aceia dintre dumneavoastră, cei ce citiţi aceste rânduri, care doresc să afle cu adevărat despre activitatea aducatoarelor din judeţ vă putem spune că în afară de activitatea instructiv-educativă zilnică, în acest an mai avem o mulţime de acţiuni toate în slijba şi pentru binele copiilor: în luna mai Festivalul Cântecului şi Jocului pentru Copii, în toate zonele judeţului, la mijlocul lunii iunie acţiunile Pro Natura, iar la începutul lunii iulie educatoarele se vor întâlni în Tabăra de Perfecţionare Profesională de la Pădureni, prilej de de analiză a ceea ce a fost dar şi de prognoză a ceea ce trebuie să fie în viitor în învăţământul preşcolar din judeţul nostru.

Speranţa noastră  este ca într-o societate zbuciumată, divizată de neînţelegeri, educatoarele să constituie liantul care uneşte toate clasele sociale, care arată tuturor membrilor societăţii că indiferent de greutăţile pe care le întâmpină, de neajunsurile vieţii de zi cu zi, când există dăruire nimic nu este imposibil.

Dacă ar fi privit cineva, în ziua concursului, mâna de educatoare adunate într-o locaţie mică şi discretă, ar fi zis cu mâna pe inimă că în România nu există criză, că sistemul de învăţământ funcţionează ca un mecanism bine uns, că nimeni nu are grija zilei de mâine şi că după concurs toată lumea avea să plece în vacanţă pe o insulă exotică. Educatoarele zâmbeau larg, se bucurau precum copiii de un balon frumos colorat, aplaudau cu frenezie, vorbeau cu dezinvoltură şi mândrie despre „copiii lor” (desigur nu cei personali, ci copiii din grupele pe care le conduc).

Urmărind cu atenţie prezentările atât de muncite ale colegelor noastre mi-am amintit de primele zile ale lunii septembrie când pereţii grădiniţele tremurau sub loviturile ciocanelor ce băteau suporţi pentru elementele de decor menite să facă din fiecare grupă un mediu cald şi familiar, un alt „acasă” pentru cei mai mici şcolari ai acestei ţări, preşcolarii. Mi-am amintit de calculele nesfârşite pe care fiecare educatoare le făcea pentru a vedea cât pot rupe din venitul familiei pentru a completa lipsa mijloacelor necesare deschiderii anului şcolar în cele mai bune condiţii, mi-am amintit de mâinile tremurânde de oboseală după zile întregi de tras şi aşezat mobilier, de lacrimile din colţul ochilor privind la copiii proprii pe care nu îi putem duce la şcoală în prima zi, de la serbările cărora lipsim nu de puţine ori.

Aş vrea să-mi pot striga mândria de a face parte din această minunată breaslă.

La sfârşitul concursului am citit aceeaşi mândrie şi pe chipul inspectorului de specialitate Adriana Mihalache, dar şi pe chipul celor câteva directoare de grădiniţe prezente la concurs, Nagy Edit, Mark Emese, Szöcs Imola, Elena Stoica.

Mă mulţumesc însă să amintesc tuturor celor ce au fost preşcolari, celor cărora colegele mele le-au clădit temelia trainică a omului modern şi puternic care este fiecare dintre dumneavostră, iubiţi cititori, celor ce aveţi copii, nepoţi sau strănepoţi aflaţi la început de carieră şcolară că fără aceste dăscăliţe, fără dragostea şi răbdarea lor niciunul dintre oamenii acestei ţări nu ar fi fost ceea ce sunt.

Vă rog pe toţi cu smerenie să nu uitaţi să le salutaţi când le întâlniţi pe stradă, să nu uitaţi să le mulţumiţi pentru bucuria anilor petrecuţi la grădiniţă.

Nu există bucurie mai mare pentru o educatoare decât un telefon de la un fost elev care să îi povestească despre realizările sale, decât atunci când fostul preşcolar îşi aduce la „draga lui educatoare” copilul sau, de ce nu, nepotul.

Aş vrea să vă amintesc tuturor că se apropie cu paşi repezi ziua femeii. Aş vrea să vă atrag atenţia că niciuna din poeziile serbărilor dedicate zilei femeii nu este închinată primei dăscăliţe. Faceţi-le o surpriză colegelor mele şi staţi câteva ore cu copiii dumneavoastră învăţându-i câteva versuri despre această nobilă fiinţă. Dacă nu vă amintiţi nicio astfel de poezie vă dăruiesc eu una, scrisă de Aurora Luchian:

Când pe valul vieţii,

Voi surâde tare,

Îmi voi aminti,

De doamna-educatoare.

Când bine mi-o fi,

Şi cu succes mare,

Îmi voi aminti,

De doamna-educatoare.

Când vreodată-n viaţă,

Îmi va fi şi greu

N-o să uit nicicum,

Doamnă, sfatul tău!

Azi din mii de stele,

Prinse-n bolta mare,

Una mică ştiu,

Că-i doamna-educatoare!

Dacă nu aveţi atâta timp, nu uitaţi ca de 8 Martie să la spuneţi din suflet „La mulţi ani, draga mea educatoare!”

Priviţi cu atenţie aceste câteva imagini şi nu uitaţi că dincolo de zâmbete şi aplauze se ascunde efortul neobosit de a fi cele mai bune de dragul copiilor.

Cât despre mine mă închin smerit educatoarelor mele şi vărs o lacrimă pentru cele ce nu mai sunt, iar colegelor mele le doresc multă, multă sănătate, căci fericirea şi-o clădesc singure odată cu bucuria pe care o dăruiesc copiilor.

Rodica Secelean, educatoare