CULTURA 30 octombrie 2017

Gala Premiilor Géza Domokos

de Covasna Media | 763 vizualizări

Vineri, la Centrul de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe, a avut loc cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Géza Domokos și Asociației Géza Domokos. Evenimentul a fost prilejuit de comemorarea a zece ani de la trecerea în neființă a lui Geza Domokos, fost director al Editurii Kriterion (1969-1990), fondator și președinte al UDMR (1989-1993), respectiv de aniversarea a șase ani de la înființarea Asociației Géza Domokos.

În cuvântul său de salut, Péter Domokos, președintele Asociației, a vorbit despre comemorarea patronului organizației pe care o conduce, dar și despre comemorarea revoluției anticomuniste ungare din 23 octombrie 1956, respectiv despre recenta trecere în neființă a „celui mai iubit dintre ambasadori”, Coen Stork, șeful misiunii diplomatice a Olandei la București (1988-1993). El a menționat împrejurările defavorabile în care sunt nevoiți să activeze creatorii din diverse domenii de activitate, și în pofida cărora proiectele din diverse domenii sunt nu numai numeroase, dar beneficiază și de o semnificativă valoare adăugată în favoarea societății.

Au fost recompensate cu Premiul Géza Domokos următoarele proiecte și rezultate: invenția elevului Tamás Imets din Miercurea Ciuc (Dispozitiv multifuncțional de coordonare prin unde cerebrale), activitatea de organizator cultural a poetului Pál Bodor (1930-2017) în cadrul Editurii Kriterion și a Redacției pentru minorități naționale a Televiziunii Române, activitatea de organizare culturală a directorului Editurii Europa din Budapesta, János Domokos (1921-1987), cercetarea istoricului de artă Bea Bordás: „Arhitectura castelelor din Transilvania în perioada istoristă (1840-1914)”, întreaga activitate a Editurii Humanitas din București, Tabăra multimedia pentru elevi KreaTúra din Bixad, Spațiul Expozițional de Artă Contemporană Magma din Sfântu Gheorghe, respectiv proiectul de reabilitare a dotărilor școlare din Sfântu Gheorghe inițiat de firma MultiNR SRL.

Hortigala SRL și Ortoprofil SRL au fost recompensate cu Premiul Asociației Géza Domokos pentru susținerea financiară a organizației, de la înființare și până în zilele noastre.

(Asociația Géza Domokos)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.