CULTURA 20 ianuarie 2022

De Ziua Culturii Maghiare, István Örkény ne aşteaptă la o confruntare cu lumea celor lipsiţi de apărare

de Covasna Media | 1302 vizualizări

Sâmbătă, 22 ianuarie, de Ziua Culturii Maghiare, Teatrul Tamási Áron îşi aşteaptă spectatorii la o călătorie în lumea scriitorului István Örkény, o lume în care se poate intra prin spaţiile deschise de o Expoziţie în aer liber şi de spectacolul Familia Tót, în viziunea lui László Bocsárdi. Expoziţia în aer liber din Piaţa Libertăţii se numeşte Familia Tót în Ţinutul Secuiesc şi este organizată în colaborare cu Institutul  Liszt din Sfântu Gheorghe.

În aprilie se împlinesc 110 de la nașterea lui István Örkény, iar Teatrul nostru îşi propune să marcheze aniversarea prin spectacolul  Familia Tót şi prin Expoziţia dedicată acestei capodopere. În 22 ianuarie, ziua deschiderii Expoziţiei Familia Tót în Ţinutul Secuiesc, vizitatorii  pot asculta coloana sonoră a legendarului film Bine aţi venit, domnule Maior!, realizat în 1969 de regizorul  Fábri Zoltán, dupa piesa lui István Örkény. În film au jucat excelenţi actori maghiari, precum  Zoltán Latinovits, Imre Sinkovits, Márta Fónay, Vera Venczel, Antal Páger, István Dégi, János Rajz, Teréz Bod, Iván Darvas.  Publicul va găsi în Expoziţie şi un Catalog despre premiera absolută a piesei  lui Örkény, din februarie 1967, de la care au trecut aproape 55 de ani.

De la ora 19, începe reprezentaţia cu Familia Tót, în regia lui Bocsárdi László,  un spectacol care este o variantă scenică a romanului şi a piesei de teatru cu același titlu – Tóték / Familia Tót.  Această capodoperă a literaturii dramatice mondiale a apărut pentru prima dată în 1966, sub forma unui roman scurt, pe care István Örkény îl rescrie un an mai târziu, sub forma unei piese de teatru. Despre rostul naşterii Familiei Tót, scriitorul maghiar a spus: „Conform intențiilor mele, Familia Tót este tragicomedia celor lipsiți de apărare. Trăim într-o interdependență mutuală, suntem tirani și victime în aceeași persoană”.

István Örkény s-a născut în 5 aprilie 1912, în familia unui farmacist evreu din Budapesta, şi a murit în 24 iunie 1979. La insistenţele tatălui său, a obținut și o diplomă în farmacie și inginerie chimică, dar István a fost atras decisiv de literatură, prima sa nuvelă fiind  publicată de Attila József, în legendara revistă Szép Szó. În 1942, din cauza originilor sale, a fost mobilizat ca evreu în detaşament de muncă şi trimis să lupte pe frontul rusesc. După patru ani și jumătate pe front, este luat prizonier de sovietici, dar István Örkény a continuat să fie liber şi în captivitate, scriind!  texte pe care le va publica cu succes mai târziu. A fost eliberat în 1946 şi s-a întors acasă, scriind în publicaţiile comuniste ale vremii. Dezamăgit de abuzurile regimului comunist, István Örkény  a participat la Revoluția din 1956, după înfrângerea căreia a fost interogat de poliția politică, iar între  1958–1962 a avut interdicţie de publicare. Nuvelele, romanele, povestirile şi piesele sale de teatru au început să fie publicate şi traduse în multe limbi, odată cu relativa liberalizare  a regimului de la Budapesta.  Scriitorul István Örkény a câştigat recunoaşterea internaţională mai ales prin volumul de fabule ale modernităţii, numite Nuvele-Minut, şi prin cele două drame  Tótek/ Familia Tót şi Macskajáték / Jocul de-a pisica.

Biletele pentru reprezentaţia cu Familia Tót, din seara  Zilei Culturii Maghiare, pot fi procurate de la Casa Centrală de Bilete și online, prin Biletmaster.ro. Casa de bilete este deschisă de luni până vineri, de la 9:00 la 16:00,  vineri de la 9:00 la 13:00, iar în seara reprezentaţiei, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

(Comunicat Teatrul Tamási Áron)

Foto: Barabás Zsolt

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.