CULTURA 29 august 2023

Dansuri, cântece și port popular, la a doua ediție a Festivalului Folcloric Datina Junilor

de Daniela Luca | 1207 vizualizări

Cea de-a doua ediție a Festivalului Folcloric Datina Junilor se va desfășura anul acesta în data de 8 septembrie. Cei peste 200 de invitați din șapte județe vor aduce sărbătoarea pe scena Centrului Cultural Covasna, începând cu ora 17:00, iar de la ora 22:00, la sala de evenimente Momentum, va avea loc Balul Junilor. Scopul evenimentului, organizat de Asociația Culturală Junii Covasnei, este de a prezenta publicului frumusețea portului popular românesc și a dansurilor tradiționale.

Spectacolul aduce în lumină o adevărată incursiune în tradițiile și bogăția culturală a județelor Sibiu, Mureș, Maramureș, Brașov, Argeș, Neamț, Bacău și, desigur, Covasna.

„8 septembrie? O mare provocare! Un proiect la care inițial am avut tendința să renunț anul acesta, însă încurajată de toți cei din jurul meu, susținută de sponsori și de autorități, un proiect care se dovedește a fi de mare interes. Am ajuns la peste 200 de invitați de toate vârstele, din șapte județe. Încercăm să venim cu noutăți începând în ziua spectacolului cu o paradă a portului popular și terminând cu un bal la care toți artiștii vor participa. Va fi un curcubeu de cântec și joc popular la care invitații și prietenii noștri vor lua parte”, ne-a spus organizatoarea evenimentului, Oana Maria Șulea.

Reprezentanta Ansamblului „Junii Covăsneni” ne-a spus, cu ocazia ediției precedente, că principalul scop al festivalului este acela de a contribui la descoperirea și promovarea folclorului românesc, de a stimula interesul publicului și al participanților pentru creațiile folclorice autentice și de a valorifica frumusețea portului popular românesc.

Astfel, vineri, 8 septembrie, Ansamblurile folclorice care vor urca pe scena Centrului Cultural Covasna sunt: „Florile Cosăului”, „Hora”, „Doruri Sibiene”, „Plaiurile Mureșene”, „Veteranii Poieniței”, „Codrii Stânișoarei” și „Junii Covăsneni”.

Totodată, artiști consacrați din lumea muzicii folclorice vor aduce în fața publicului o varietate de interpretări captivante. Printre ei se numără Grupul vocal folcloric „Maris”, Corul „Voineștenii”, Gheorghe Sorea, Alina Oană, Farcaș George și Farcaș Maria, Cojocaru Mihaela și Maria Avadanei.

Seara sărbătoarea se va muta în sala de evenimente Momentum.

„Pentru că ce e frumos nu vrem să se termine repede, de la ora 22:00, invităm pe toata lumea la Balul Junilor, ce va avea loc la sala de evenimente Momentum. Intrarea la spectacol este gratuită, iar la bal contra cost, în limita locurilor disponibile! Pentru orice detalii, nu ezitați să ne contactați telefonic la 0745680003 Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de Festivalul Folcloric Datina Junilor”, mai transmit organizatorii.

Prima ediție a festivalului a avut loc în luna decembrie a anului trecut, însă, din cauza numărului mare de evenimente care se desfășoară în acea perioadă, organizatorii au optat să se concentreze asupra unei sărbători religioase importante, precum Nașterea Maicii Domnului. Așa se explică de ce evenimentul are loc în luna septembrie.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.