CULTURA 7 decembrie 2010

Concerte la Casa de Cultură din Covasna

de Covasna Media | 578 vizualizări

Casa de Cultură Orăşenească din staţiunea Covasna va fi gazda mai multor concerte gratuite în luna decembrie. Deşi bugetul Casei de Cultură este unul destul de mic, directoarea instituţiei, Tordai Cecilia, a spus că se vor organiza foarte multe evenimente cu intrarea gratuită, în sprijinul acestora venind Consiliului Local din staţiune şi Consiliul Judeţean.

„În această săptămână, joi, se va organiza un spectacol al trupei Mandala din municipiul Sfântu Gheorghe, cu ajutorul CJ. Mandala s-a oferit să ofere un spectacol gratuit în Târgu Secuiesc şi la noi”, a explicat Tordai Cecilia. De asemenea, aceasta a mai spus că până de Crăciun se va organiza un lanţ de concerte cu diverse formaţii, acţiuni ce sunt menite să pregătească marele eveniment din data de 25 decembrie.

“Chiar în ziua de Crăciun va fi un mare concert pregătit cu toţi muzicienii amatori din oraş. Spre seară vom face o petrecere cu multă muzică şi voie bună cu formaţiile locale. Sper să fie o zi plăcută pentru locuitorii din staţiune, deoarece lucrăm intens la program”, a continuat Tordai Cecilia. Cu un buget destul de mic, Casa de Cultură din staţiunea Covasna a reuşit să organizeze mai multe evenimente culturale pentru a fi pe placul cetăţenilor. Viceprimarul staţiunii, Thiesz Janos, a declarat că în funcţie de venituri se va încerca o suplimentare a bugetului instituţiei de cultură deoarece lumea pare din ce în ce mai interesată de acţiunile organizate aici.

„Ar fi bine să dăm mai mulţi bani Casei de Cultură dar să vedem ce an ne aşteaptă. 2010 a fost unul de criză şi sperăm ca în 2011 să meargă lucrurile mai bine şi să realizăm cât mai multe proiecte în care să fie inclusă şi Casa dde Cultură, dar acest lucru rămâne de văzut”, a declarat Thiesz Janos.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.