CULTURA 11 februarie 2022

Actrița Fatma Mohamed, prezentă în aceste zile la Festivalul de Film de la Berlin

de Mirela Cara Dragu | 1575 vizualizări

Fatma Mohamed, actrița Teatrului „Andrei Mureșanu”, este prezentă în aceste zile la Berlin, unde se desfășoară cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin și unde va avea loc premiera filmului „Flux Gourmet”, în regia britanicului Peter Strickland, din a cărei distribuție face parte. 

Cunoscut pentru filme precum „Rochia bântuită”, „Ducele de Burgundia”, „Berberian Sound Studio” sau „Katalyn Varga”, regizorul Peter Strickland este apreciat pentru stilul său aparte, pe care criticii l-au calificat în termeni de spooky, creepy, kinky.

Actrița Teatrului „Andrei Mureșanu” nu se află la prima colaborare cu Peter Strickland, care se pare că o apreciază într-atât, încât a distribuit-o chiar foarte des în producțiile pe care le-a realizat. „Cu fiecare film pe care l-am făcut cu ea, mi-am dat seama că are din ce în ce mai multe laturi. Când și-a interpretat rolul din „Ducele de Burgundia”, am descoperit o latură foarte diferită a ei - o latură jucăușă, flamboaiantă. Când ai lucrat atât de mult cu cineva, te gândești: „Ei bine, hai să încercăm și alte personaje. Cred că e timpul să interpretezi pe cineva care să fie cu adevărat neplăcut", cu condiția ca și tu să rezonezi cu asta”, a spus regizorul cu privire la preferința lui pentru Fatma Mohamed. 

În „Flux Gourmet”, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2022, Fatma Mohamed joacă alături de Asa Butterfield, Gwendoline Christie, Ariane Labed și Makis Papadimitriou. Premiera are loc vineri, 11 februarie, în cadrul secțiunii Encounters a Berlinalei. 

„Sunt atât de emoționată, că nici nu știu ce aș putea să spun cu privire la participarea mea la acest eveniment. Evident că mă simt onorată și că mă bucur să fiu acolo, ca reprezentantă a României și a orașului Sf. Gheorghe. Știu că aceste emoții îmi vor dispărea de îndată ce pun piciorul în avion”, a declarat Fatma Mohamed pentru Observatorul de Covasna, înainte de a pleca la Berlin.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.