Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”

Profesoara de chimie Doina Pătrunjel este, pentru oricine o întâlnește, o sursă de inspirație și energie. De-a lungul carierei sale, nu a permis niciodată ca rutina să îi guverneze viața, deși am putea crede că meseria de profesor este una monotonă: început de an școlar, predare, teste, încheiat note, poate o excursie și din nou de la capăt. Doina Pătrunjel reușește în continuare să dea viață comunității din Întorsura Buzăului prin diferite proiecte și demersuri despre care ne-a povestit pe larg în interviul din rândurile următoare. „Organizarea este cheia”, spune aceasta. La împlinirea a 20 de ani de existență a ziarului Observatorul de Covasna, am lansat campania „20 de femei care fac diferența: 20 de portrete”, iar cu această ocazie am aflat, printre altele, ce o motivează pe Doina Pătrunjel să ofere comunității, an de an, oportunități de petrecere a timpului liber, de dezvoltare și nu numai. 

Aveți un model feminin care vă inspiră? Cine este și ce calități are?

Modelul parental de care m-am bucurat în primii ani de viață a fost completat de-a lungul timpului de multe persoane care au avut impact asupra educației și devenirii mele. Datorită profesoarei mele de chimie din gimnaziu și profesoarelor de chimie din liceu, doamna Buțiu Doina și doamna Popa Zena, am început să iubesc chimia. Ajunsă în comunitatea întorsureană, am descoperit un model de intelectual - doamna profesoară Mariana Bobeș - și am avut mulți ani bucuria de a-i asculta discursul cald și cuvintele înțelepte, de a-i aprecia modestia, eleganța și prestanța, și tot de la dânsa am învățat implicarea în comunitate și grija față de oameni. Visul meu a fost să devin un profesor ca Dora Stauble, profesoara de Biologie care făcea ca lucrurile predate să fie atât de ușor înțelese de fiecare copil. Am admirat-o și o admir în continuare pentru ideile sale inovatoare, pentru respectul pe care l-a arătat fiecărui elev și fiecărui părinte sau coleg, pentru disponibilitate, pentru încrederea și siguranța pe care mi le-a oferit cu atâta generozitate. Profesoara Éva Mihályfalvi - inspector de chimie la IȘJ Covasna - m-a inspirat prin modelul său comportamental, prin curajul de a lua decizii și libertatea de a inova. De la ea am învățat să împart toate achizițiile din plan profesional cu colegii mei. După primii 20 de ani de învățământ, mi-am dorit să devin formator pentru adulți, inspirată de doamna Korodi Hajnal, pe atunci director al Casei Corpului Didactic Sfântu Gheorghe, cea care mi-a acordat încredere și sprijin și căreia îi voi fi mereu recunoscătoare. Îmi cer scuze pentru că nu pot să îi nominalizez pe toți cei care m-au inspirat, dar le mulțumesc tuturor pentru ceea ce m-au învățat. Pe plan profesional, în campaniile de voluntariat și în activitățile de formare, m-am bucurat de sprijinul familiei, al elevilor, al părinților și colegilor, cu ajutorul cărora am soluționat cele mai grele probleme tehnice, am descoperit noi metode de rezolvare ale problemelor, am renovat sala de curs sau am deslușit tainele calculatorului.

Cum credeți că ar trebui să ne raportăm la timp, cel pe care multe femei îl consideră cel mai mare inamic?

Timpul curge la fel, pentru noi toți, și, din păcate, este ireversibil... Percepția timpului este diferită de la o persoană la alta, dar chiar și aceeași persoană poate să aibă, în momente diferite, percepții diferite ale aceluiași interval de timp. Când aștept cu multă nerăbdare o persoană, un rezultat, sau când mă aflu la o conferință plictisitoare mi se pare că timpul trece foarte încet, de parcă se dilată; când sunt împreună cu cei dragi, când citesc ceva captivant, când urmăresc un spectacol care îmi place foarte mult sau când „hoinăresc” prin lumea virtuală mi se pare că timpul „zboară”, parcă se contractă. Îmi pare rău când aud persoane din jurul meu spunând: „Nu am timp!” și mă întreb imediat „Cum îți organizezi timpul?” Munca de profesor - de aproape 40 de ani - m-a ajutat să fiu organizată, să îmi planific activitățile pe an/semestru/lună/săptămână atât la școală, cât și acasă. Organizarea este cheia! Când am reușit să îmi prioritizez activitățile și să le organizez în mod realist, atunci am avut timp și pentru familie, pentru profesie, pentru hobby-uri și pentru comunitatea în care trăiesc. Niciodată nu am lăsat timpul să treacă și nu m-am plâns că nu am timp. Am investit timp - și continui să o fac - în oamenii care merită și în activitățile care îmi plac.

Cum vă găsiți motivația zi de zi pentru a vă implica și duce la capăt toate proiectele pe care le coordonați sau din care faceți parte?

De la părinții mei am învățat să muncesc cu pasiune, să fiu atentă la nevoile oamenilor și să le ofer sprijin. Viața mea a fost un lung șir de experimente, unele - reușite, altele - nu, exact cum se întâmplă în laboratorul de chimie; unele au fost spectaculoase, unele nu au ieșit, altele au fost explozive, au fost și momente grele, a fost multă muncă, uneori fără niciun rezultat, alteori cu mari satisfacții, au fost dezamăgiri, dar și recunoștință, a fost rutină, au fost căutări, au fost și eșecuri. În educație, eșecul este despre oameni, nu despre cărămizi sau roți dințate. Cred că este foarte important să înțelegem - înainte de a deveni profesori - că viața unui copil, viitorul său depind de calitatea muncii noastre. Auzim deseori că un profesor poate schimba viața unui copil și poate punem la îndoială adevărul acestei afirmații. Da, un profesor poate schimba viața unui copil! În bine sau în rău! Nu, nu este vorba despre luarea deciziilor - decizia aparține fiecăruia dintre ei, însă cu un cuvânt, un gest, o privire, o informație, un sfat, profesorul poate să ajute un copil să își găsească drumul, interesele, pasiunea. Aceasta este răsplata oferită atunci când ești ales să devii profesor. Nu este bucurie mai mare decât aceea de a mă întâlni cu elevii mei; și de câte ori îmi povestesc cum este călătoria lor, în ce fel le-a fost influențată viața de anii de școală, cum au reușit să își urmeze pasiunile, simt că fiecare realizare de-a lor este o recompensă pentru noi, profesorii lor. Iar „premiul cel mare” este atunci când elevii devin colaboratorii noștri, partenerii noștri în proiecte educaționale sau când au preluat ei înșiși proiecte de suflet pentru a le continua și a le duce la nivelul următor. Oferindu-le constant câte puțin din timpul și experiența mea, am primit infinit mai mult. Pentru mine, motivația vine de la oameni. Cele mai bune idei le-am găsit împreună, toate activitățile le-am organizat împreună și tot împreună ne-am bucurat de toate realizările. Sunt bucuroasă atunci când reușesc să aduc împreună membrii comunității, când le ascult poveștile de viață, când le ofer tinerilor oportunități de dezvoltare, când mă întâlnesc cu foștii elevi, unii dintre ei fiind părinții elevilor mei de-acum, sau cu colegii mei, cu toți membrii comunității. Zâmbetul oamenilor mă face să fiu motivată.

Cum se împacă viața de familie și viața profesională?

Ca orice femeie modernă, am încercat să acord atenție, timp și pasiune familiei mele și „familiei” de la școală, în egală măsură. Recunosc că – până acum câțiva ani - școala a fost deseori pe primul loc și că am luat din timpul cuvenit familiei sau chiar am antrenat întreaga familie pentru a rezolva unele probleme de la școală (realizarea orarului, proiecte, excursii, tabere, organizarea de evenimente etc.). Familia m-a sprijinit întotdeauna, mi-a înțeles dorințele și m-a ajutat să le dau viață. În familie am găsit de fiecare dată liniștea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe, înțelegerea pentru a găsi soluția cea mai bună și energia pentru a materializa noile proiecte. Le sunt recunoscătoare fetelor noastre și soțului meu pentru toți anii în care au fost „catalizatori” ai experimentelor mele profesionale. 

Inamicul meu nu a fost timpul, ci rutina. De fiecare dată când îi simțeam prezența, încercam să o alung prin... schimbare și, astfel, am transformat inamicul într-un aliat! Soluțiile pe care le-am găsit au fost alternativa educațională Step by Step (1998), proiectele educaționale internaționale Comenius (2001), activitatea de formator Școala Incluzivă și Educație pentru Sănătate (2005), Intel teach (2007), director adjunct cu problemele educative (2006-2010), lucrător de tineret (2016), proiectul Erasmus+ (2016-2018), Centrul de Tineret Întorsura Buzăului (2018), trupa de teatru 3T (2019-până în prezent). Ce schimbări mai urmează? Mă gândesc deja la cursurile de incluziune digitală pentru adulți, la centrul comunitar pentru persoanele de orice vârstă, campanii pentru comunitate...

În săptămânile următoare vom continua să vă prezentăm „Covasna femeilor care fac diferența”, adică o serie de 20 de interviuri cu tot atâtea femei din județ care și-au pus amprenta asupra comunității noastre. La final, voi, cititorii, veți putea vota, după ce veți afla povestea fiecăreia, care dintre cele 20 de femei v-a impresionat cel mai mult prin acțiunile și realizările sale. 

Din aceeași campanie, citește și: 

Viceprimarul Vargha Fruzsina: „Nu cred că lumea secolului XXI este o lume a bărbaților”

Profesoara Otilia Buzea: „Motivația mea în tot ceea ce fac sunt copiii”