AUTO 14 iulie 2014

Accident mortal pe DN 13E

de Székely Emőke | 976 vizualizări

Un bărbat de 60 de ani din Sfântu Gheorghe a murit duminică noaptea pe DN 13E după ce a căzut în fața unei mașini. Polițiștii au stabilit că un tânăr de 30 de ani care venea de pe DN 11 spre Sfântu Gheorghe a accidentat mortal un bărbat de 60 de ani din Sfântu Gheorghe, care se deplasa în aceeaşi direcţie, pe lângă bicicletă şi s-a dezechilibrat, căzând în faţa autoturismului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Un alt accident a avut loc sâmbătă între Turia și Balvanyos. Un șofer de 21 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară din direcţia localităţii Turia către Balvanyos, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra autovehiculului, a pătruns pe sensul opus şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Șoferul, precum și o pasageră de 14 ani au fost răniți ușor și au fost transportați la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiuni de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.