ACTUALITATE 27 iulie 2014

Tradiţiile au umplut din nou Valea Zânelor [FOTO]

de Székely Emőke | 889 vizualizări

Nedeia Mocănească a adunat mii de localnici şi turişti la Covasna

Vremea a ținut cu organizatorii în acest an, astfel că Nedeia Mocănească din Voineştii Covasnei a însemnat prilej de sărbătoare și distracție pentru mii de localnici și turiști, veniți din toate colțurile județului și ale țării pentru a vedea datinile străvechi, a admira costumele dacice și cele populare și a cânta și dansa împreună. Evenimentul a fost organizat de Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”, cea care an de an are grijă să păstreze vie această tradiție.

Nunta tradițională

La fel ca în fiecare an, alaiul de nuntași a pornit duminică dimineață din centrul Voineștiului, iar după ce a ajuns la Casa Nedeii din Valea Zânelor a urmat nunta tradiţională a românilor din Voinești. Nu au lipsit momente ca cerutul miresei, bărbieritul mirelui, sârba, hora miresei sau ruperea colacului miresei. Sute de persoane s-au adunat în jurul Casei Nedeii să vadă aceste momente ale nunții, au aplaudat, au zâmbit și au spus că tot ceea ce văd le place. Persoanele mai în vârstă povesteau că programul le aduce aminte de vremurile apuse, când aceste tradiții nu erau o atracție turistică, ci evenimente obişnuite. De altfel unele momente s-au păstrat și la nunțile obișnuite, cum ar fi de exemplu cerutul miresei.

Expoziție de animale

În mijlocul platoului, organizatorii au adus şi o turmă de oi, iar într-un colț amenajat a avut loc deja tradiționala expoziție de oi și câini ciobănești. Expoziția a fost organizată în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine din județul Covasna, iar fermierii au adus exemplare din diferite rase, unele cunoscute pentru producția de lapte, altele pentru carne. Nu au lipsit nici câinii care păzesc stânele, câteva exemplare de câini ciobănești au fost expuse și au lătrat cât au putut de tare, să arate că ei își fac treaba.

Produse „născute” pe loc

Cei de la Asociația „Justinian Teculescu” se străduiesc să aducă ceva nou la Nedeie în fiecare an. Așa se face că anul acesta au fost prezenți meșteșugari care nu doar au vândut produsele confecționate acasă, ci au fabricat unele noi la fața locului. Reprezentanta Asociației, Florentina Teacă, ne-a spus că au dorit prin acest lucru să aducă mai aproape tradițiile de oameni, încât cei interesați să vadă cum se fabrică un produs sau altul. Și nu a fost vorba doar de confecționarea unor obiecte de artizanat din lut sau lemn, ci și de produsele tradiționale ale voineștenilor, urda sau cașul, care au fost preparate din laptele muls chiar la fața locului.

Vizita dacilor

Un punct de atracție a fost și standul unde curioșii au putut admira câteva personaje îmbrăcate în costume dacice. Au fost reprezentanții unei asociații din Satu Mare și le-au prezentat celor interesați atât aspecte din viața socială, cât și echipamentul de luptă al dacilor. „Este important mai ales pentru copii să vadă asemenea lucruri, cu atât mai mult cu cât la doar câteva minute de mers pe jos se află și o importantă cetate dacică” – ne-a spus un localnic care și-a adus cei doi băieți la Nedeie. Ne-a mai spus că vine an de an la această sărbătoare care crește și devine din ce în ce mai atrăgătoare.

Prefectul îndeamnă la păstrarea tradițiilor

Nedeia este unul dintre cele mai vechi evenimente tradiționale ale zonei, se ține anual în jurul zilei de Sfântul Ilie, are o simbolistică aparte. Pe vremuri mocanii coborau de pe munte și veneau la această frumoasă sărbătoare în Poiana Zânelor și aici se legau căsnicii. Am avut grijă să continuăm această tradiție și e un lucru deosebit că de la an la an avem parte de un eveniment tot mai bine organizat, tot mai mulți oameni se implică, fiecare încearcă să contribuie cu ceva. Ne bucurăm că avem sprijinul Consiliului Local Covasna, al Consiliului Județean și al Prefecturii și am reușit să organizăm un eveniment de amploare. De remarcat este faptul că sunt tot mai mulți oameni îmbrăcați în costum național, sunt mândri de costumul popular și deja în oraşul Covasna nu sunt copii care să termine clasa a VIII-a fără să știe dansurile tradiționale românești, fiecare are acasă costume naționale și toate acestea duc la păstrarea tradițiilor românești, lucru obligatoriu pentru neamul nostru. Pe viitor sperăm să ținem cât mai multe astfel de evenimente” – ne-a declarat prefectul Marius Popica. Acesta a subliniat că an de an kitschul de la Nedeie este înlocuit cu lucruri de valoare, dând exemplul tinerilor îmbrăcați în haine dacice.

Două zile pline de muzică

În ceea ce privește paleta muzicală de la Nedeia Mocănească din acest an, aceasta s-a adresat tuturor. Dacă sâmbătă au avut loc concerte de muzică ușoară, și au urcat pe scenă trupe ca Fresh sau Youvenis Group, duminică muzica populară a fost cea care a pus stăpânire pe Valea Zânelor, iar invitatul special din acest an, Gheorghe Zamfir, a susținut un concert care va rămâne în mintea multora dintre cei prezenți. Unii au venit special pentru a-l vedea pe maestrul naiului; am găsit turiști din Bistrița, Oradea, din județele Dâmbovița, Ialomița, Brașov, Prahova și desigur Covasna, care ne-au spus că un asemenea eveniment merită să fie văzut. Unii au venit cu cortul, alții au închiriat campinguri sau camere de hotel, fiecare după posibilități. Au stat la masă la o bere și un bulz tradițional sau o pastramă de oaie, iar părerea generală a fost că da, a meritat efortul de a veni la Covasna, unde, spun ei, se vor întoarce și la anul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.