Tega a preluat Adăpostul de câini
Stabilimentul de la Câmpul Frumos poate găzdui 140 de patrupezi
Societatea de salubrizare Tega a încheiat un contract de concesiune cu Primăria Sfântu Gheorghe pentru o perioadă de 5 ani, prin care s-a angajat să presteze atât servicii de capturare a câinilor de pe străzi, cât și cele legate de funcționarea Adăpostului de la Câmpul Frumos.
Tega a preluat practic problema câinilor comunitari pentru că de acum de ei depinde dacă vom scăpa de câinii de pe străzi. Directorul societății, Tóth-Birtan Csaba, spune că potrivit unei evaluări făcute de Asociația „Nez Perce”, cea care s-a ocupat de adăpost până în iulie anul acesta, pe străzile din Sfântu Gheorghe sunt în jur de 250 de câini, în timp ce Tega a numărat 192 de patrupezi care trăiesc pe străzile orașului. „Momentan la adăpost sunt 83 de câini și avem 105 boxe. Aici pot fi adăpostiți 140 de câini, pentru că unele animale pot sta și câte doi sau câte trei într-o boxă. Astfel momentan nu avem probleme legate de lipsa spațiului, avem unde să ducem câinii” – a declarat Tóth-Birtan Csaba.
Personalul rămâne
Directorul Tega a mai spus că personalul va rămâne, cu fiecare angajat au încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată de două luni, dar care va fi prelungit dacă ambele părți doresc acest lucru. În ceea ce privește prinderea câinilor, aceste proceduri vor fi efectuate în continuare de cei de la adăpost, dar și de angajații Tega. Directorul tehnic al societății de salubrizare, Bardócz Ernő, spune că în decurs de o săptămână, de când au preluat adăpostul, au prins 4 câini de pe străzi. „Folosim metoda tradițională, cea a capcanei. Până acum a funcționat, dar dacă va trebui să prindem câini agresivi, trebuie să recurgem la metoda tranchilizării. Aceasta e mai complicată pentru că e nevoie de aprobări de la Poliția Locală și de la un medic veterinar” – a declarat Bardócz Ernő.
Proces standard
După ce un câine ajunge la adăpost, urmează o procedură standard. Câinele intră în carantină, timp în care este evaluat de un medic veterinar care va decide următorii pași, în funcție de starea de sănătate a câinelui. Dacă acesta este sănătos, va primi vaccinurile necesare și va trece prin deparazitare, apoi intră în programul de pregătire pentru adopție. În cazul în care patrupedul este grav bolnav, agresiv sau bătrân, va fi eutanasiat. Bardócz Ernő spune că cei mai vulnerabili sunt puii capturați de pe străzi, un mare procent dintre ei mor din cauza faptului că nu au primit vaccinurile necesare la timp.
Scopul nu este exterminarea câinilor
Directorul Tega a spus că vor aborda problema câinilor vagabonzi cu umanitate. „Scopul nostru nu este exterminarea câinilor. Dacă nu sunt bolnavi, bătrâni sau agresivi, pot trăi la adăpost până la sfârșitul vieții. Încurajăm în schimb adopțiile, adopția unui câine face bine și familiei și copiilor și câinilor. Deocamdată e cert că nu se pune problema lipsei de spațiu la adăpost sau a lipsei de hrană. Primăria alocă 281.000 de lei pe an pentru întreținerea câinilor, suma este calculată pentru 140 de câini, așadar consider că ne vom încadra în acești bani” – spune Tóth-Birtan. Angajatul adăpostului, Gergely Attila, a declarat că de 5 ani de când există adăpostul, au trecut pe aici 2.754 de câini din care 576 au fost adoptați, iar peste 500 au fost eutanasiați.
Posibilă colaborare și cu alte primării
Problema câinilor vagabonzi este una națională, iar specialiștii spun că un câine poate hoinări pe o rază de câțiva kilometri. Așa se face că chiar dacă Sfântu Gheorghe rezolvă problema câinilor vagabonzi, soluția nu poate fi definitivă atâta timp cât din localitățile limitrofe pot apărea alte animale. Directorul Tega, Tóth-Birtan Csaba, nu exclude posibilitatea unei colaborări cu primăriile localităților din jurul municipiului reședință de județ. „Deocamdată suntem în procesul de preluare, de cunoaștere. Undeva spre toamnă vom avea discuții cu reprezentanții primăriilor din împrejurimi, și nu exclud o colaborare cu ei, însă trebuie stabilite clar nevoile lor, precum și posibilitățile pe care le putem noi oferi” – spune Tóth-Birtan.
Cei care doresc să viziteze adăpostul, o pot face zilnic între orele 12-17, iar în cazul în care cineva dorește să sesizeze un câine care este pe stradă, este rugat să sune la numărul de telefon 0769 065 095.