Ștrand inaugurat la Baraolt
Ştrandul din oraşul Baraolt a fost modernizat în urma unei investiţii de 650.000 de euro.
Consiliul Județean (CJ) Covasna a inaugurat vineri ștrandul din orașul Baraolt; obiectivul a fost realizat în cadrul programului Drumul Apelor Minerale, iar valoarea acestuia s-a ridicat la 650.000 de euro.
Inaugurarea ștrandului nu a fost însă una lipsită de atacuri politice, deoarece investiția nu a beneficiat, se pare, de susținerea autorităților locale din Baraolt. Din această cauză, președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, nu a scăpat ocazia de a-l critica pe primarul Nagy István, pe care l-a caracterziat ca fiind ”meschin”, deoarece dacă nu s-ar fi opus proiectului, cei din Baraolt ar fi avut ștrand încă din această vară.
”În faptul că ştrandul a fost finalizat doar înaintea venirii iernii are un rol semnificativ Nagy István, care în calitatea sa de primar nu a facilitat lucrările ce se derulau în oraşul său. Mai mult, a pus piedici execuţiei lucrărilor singurului ştrand uşor accesibil pentru localnicii din zona Baraoltului. Deși nu s-a putut coopera cu primarul, fracţiunea PCM a Consiliului Local, împreună cu consilierii UDMR, au contribuit la trecerea temporară a ştrandului în proprietatea CJ. Acest lucru a fost necesar, deoarece primarul nu a putut acoperi suma aferentă cotei parte din costul lucrărilor; în schimb, urmare a schimbării temporare a proprietarului, lucrările au putut fi finalizate încă în acest an, cu finanţare din bugetul CJ”, a declarat Tamas Sandor.
Sistem de încălzire solară la anul
Potrivit celor de la CJ, ștrandul de la Baraolt va beneficia anul viitor de un sistem de încălzire solară care va asigura temperatura agreabilă a apei, iar cei ce doresc să-şi petreacă timpul în mod agreabil, începând din vara anului viitor, vor putea folosi, pe lângă piscine, vestiarele şi duşurile nou amenajate.
Primarul oraşului Baraolt, Nagy István, care a lipsit de la inaugurarea ștrandului, nu s-a arătat deloc impresionat de inaugurarea anunțată de CJ și susține că nici el, nici consilierii PCM, nu au fost invitați la eveniment.
„De fapt, nu știu ce au inaugurat CJ și președintele Tamás Sándor... au refăcut două bazine, umplute cu apă de la orașul Baraolt și au amplasat un cort cu o prelată... cam asta e realizarea care a costat atât de mult, căci acolo nu e nici stație de epurare, nimic”, a declarat Nagy István, apreciind că inaugurarea anunțată de CJ Covasna nu e decât un ”demers politicianist”.