Bărbat transportat la spital după un incendiu izbucnit în locuința sa din Zăbala
Un bărbat din Zăbala a ajuns la spital cu arsuri la un braț, după ce un incendiu a izbucnit în bucătăria locuinței sale, în seara zilei de 1 noiembrie. Acesta este unul dintre cele trei incendii la care au intervenit pompierii covăsneni în acest weekend, perioadă în care salvatorii au gestionat 33 de situații de urgență.
Alarma s-a dat în jurul orei 23:00. Focul a cuprins mobilierul din bucătărie, iar proprietarul a suferit arsuri la nivelul membrului superior stâng. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor, după care l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
„Cauza probabilă a incendiului a fost un mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat sau supraîncălzit”, transmite ISU Covasna.
Tot în Zăbala, în noaptea de 1 noiembrie, în jurul orei 00:00, pompierii au intervenit la un incendiu care a afectat acoperișul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați. În acest caz, focul ar fi pornit de la un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.
Incendiu la Sfântu Gheorghe
O intervenție de amploare a avut loc și în Sfântu Gheorghe, pe strada Kossuth Lajos, unde, în jurul orei 16:00, a izbucnit un incendiu la o anexă gospodărească.
Flăcările au afectat acoperișul acesteia pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați și s-au extins la o construcție învecinată, pe încă 20 de metri pătrați. Pentru a opri propagarea focului, pompierii au fost nevoiți să îndepărteze învelitoarea de pe aproximativ 280 de metri pătrați de acoperiș. Cauza probabilă a fost un scurtcircuit electric.
În cazul incendiului din Sfântu Gheorghe, am solicitat ISU Covasna informații suplimentare și vom reveni cu detalii după primirea răspunsului.
Pe parcursul weekendului, echipajele SMURD au avut 25 de intervenții pentru acordarea primului ajutor medical. Alte misiuni au vizat gestionarea unui accident rutier, asigurarea măsurilor de siguranță în cazul unor scăpări de gaze, degajarea unor arbori și sprijinirea transportului unei persoane supraponderale.