ACTUALITATE 25 noiembrie 2011

Soluţia primarului Antal Árpád pentru câinii maidanezi: Castrarea, nu eutanasierea

de Székely Emőke | 534 vizualizări

După ce va intra în vigoare legea maidanezilor, autorităţile publice locale sunt nevoite să se conformeze într-un fel sau altul. La Sfântu Gheorghe problema câinilor fără stăpân nu este una atât de mare ca în alte zone ale ţării, dat fiind faptul că Primăria sprijină funcţionarea adăpostului de câini de la Câmpul Frumos.

Cu toate acestea, autoritatea publică va trebui să decidă dacă va eutanasia sau nu căţeii maidanezi. „După informaţiile pe care le am, la ora actuală în Sfântu Gheorghe sunt în jur de 300 de câini maidanezi. Problema nu vine de la un câine care este deja cunoscut într-o comunitate, de exemplu lângă un bloc, ci atunci când sunt cel puţin trei câini care umblă în haită. Chiar dacă am aduna toţi căţeii din oraş, peste câteva zile vor veni alţii, care vor ocupa teritoriul. Soluţia cea mai bună ar fi castrarea câinilor, pentru ca aceştia să nu se înmulţească, nu să îi eutanasiem pe toţi. Sigur, este altceva în cazul exemplarelor bolnave sau agresive, dar nu sunt împotriva căţeilor de care de exemplu locuitorii unui bloc s-au ataşat, îi hrănesc. Să nu se aştepte nimeni la rezultate spectaculoase peste noapte, pentru că nu va fi aşa. Dacă vor fi castrate exemplarele care stau în jurul unui bloc şi de care localnicii au grijă într-o măsură sau alta, căţeii vagabonzi vor dispărea în 10 ani” – a declarat primarul Antal Árpád.

El a mai spus că Guvernul ar trebui să sprijine financiar autorităţile publice locale în primul an de demarare a acţiunilor de stăpânire şi eliminare a maidanezilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
charly, 4 septembrie 2013
Am auzit la tv,ca an Timisoara castrarea cainilor majdanezi depaseste 400 de euro.N-ar fi ma ieftin un glonte?
vasi, 29 noiembrie 2011
@jancu.hu.....nu mai pot de ras,am incercat sa citesc de 3 ori ce ai scris si tot nu reusesc sa te inteleg bine.Mai bine dute si fa cateva cursuri de limba romana si ne revedem aici.
jancu.hu, 27 noiembrie 2011
si ce zici daca si de voi veniticii asi zice sa nu va castraza sa va... Na ce zici ca tu totul sti mai bine ca alti daca ar fii,ai fii undeva mai sus ca primarul nostru dar nu iest ca est un papagal
vasi, 25 noiembrie 2011
Ei asta e .....de fapt o mare afacere,in 10 ani spera sa dispara maidanezii?Timp in care spera si roaga guvernu sa-i trimita mai mult "malai" pentru hrana lor,cazarea lor,ingrijirea lor.....super.Ar citeste integral
vasi, 25 noiembrie 2011
E mai scump castrarea decat eutanasierea,castrare-30 euro,eutanasiere-10 euro.Si dupa ce-i eutanasieaza le da drumu inapoi pe strazi nu?Ca sa poate musca mai departe alti oameni si copii.....pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.