Să fie doar ziua lui, nu cea din buletin, nu cea din calendar, o zi din suflet pentru el. Să îi spui că știi, că ai văzut, chiar dacă nu i-ai spus niciodată, că ai apreciat și că n-ai putut. Să îi spui că nimic din tot ce a făcut nu a fost în zadar. Nici cuvintele, nici gesturile, nici privirile lui. Că ai văzut, că ai simțit fiecare efort, fiecare lacrimă scursă de oboseală, de dor, de neputință.

Să fie doar ziua lui, nu cea din buletin, nu cea din calendar, o zi din suflet pentru el. Să îi spui că știi, că ai văzut, chiar dacă nu i-ai spus niciodată, că ai apreciat și că n-ai putut.

Să îi spui că nimic din tot ce a făcut nu a fost în zadar. Nici cuvintele, nici gesturile, nici privirile lui.

Că ai văzut, că ai simțit fiecare efort, fiecare lacrimă scursă de oboseală, de dor, de neputință.

Că nu i-ai spus niciodată pentru că ai crezut greșit că nu este nevoie, că știe, că o vei face în altă zi.

Că i-ai apreciat munca făcută pentru tine, efortul, ascunderea din spatele unui pahar cu vin sau că n-ai putut să îți găsești timp pentru a-l opri din alergarea lui pentru o clipă cât pentru o veșnicie, să-l așezi lângă tine și să-l odihnești puțin.

Dacă ar exista o zi a tatălui i-ai recunoaște că ai luat totul de-a gata, că ai crezut aproape mereu că meriți și că e treaba lui să facă?

Cine știe, poate că o zi a tatălui ar mai rupe din încătușarea gândului că nu este doar o mână de lucru în casa în care ai devenit om. Și asta chiar dacă nu te-a dus cu sania în plimbări sub fulgi de nea, chiar dacă a stat în ușa camerei tale neputincios când mama îți veghea stările febrile sau dacă ședințele cu părinții i-au fost mereu străine și urâte.

Și dacă ar exista o zi a tatălui i-ai lua măcar o floare și i-ai zâmbi în timp ce se fâstâcește emoționat? Te-ai așeza în dreapta lui pe canapea și ați privi meciul împreună fără să conteze cine joacă, de ce și pentru ce motiv? L-ai privi pe furiș cu coada ochiului cum stă privind dincolo de ecran obosit și rupt parcă din filmele vechi și minunate?

Și poate dacă ai institui o zi doar a lui te-ai întoarce mai des acasă, i-ai ascunde toate grijile, l-ai asculta mai mult și mai atent, l-ai vedea.

Dacă i-ai recunoaște acel interval de timp ca fiind doar al lui, măcar atunci te-ai trezi de dimineață să împărțiți micul dejun și să-i veghezi răsăritul? L-ai privi cu adevărat în acea zi în timp ce meșterește prin casă?

Și dacă ar exista o zi a tatălui poate că n-ai mai ezita să-i găzduiești mâinile aspre și epuizate într-ale tale și să îi spui că îi mulțumești pentru tot.