Se concretizează programul de Revelion
După modelul marilor oraşe occidentale, dar şi al unora din ţară, Primăria Sfântu Gheorghe va organiza şi în acest an un Revelion stradal, ca o alternativă pentru cei care nu îşi permit să plece în vacanţă sau să petreacă noaptea dintre ani în vreun restaurant.
Ca şi anul trecut, bugetul evenimentelor va fi suportat în întregime din fondurile strânse de la sponsori, aşadar nu va afecta buzunarul autorităţii publice. Organizatorii Grubisics Levente şi Dancs Zsolt au făcut publice primele nume care vor urca pe scena care va fi amplasată în centru oraşului. La ora 21 vor cânta cei de la Selfish Murphy, o trupă care s-a calificat în etapa a doua la o competiţie de talente de la o televiziune din ţară. Ei cântă muzică irlandeză, şi sunt cunoscuţi în rândul iubitorilor de cluburi din Bucureşti. După acest concert va urca pe scenă o formaţie românească, însă deocamdată nu s-a făcut public numele acesteia întrucât organizatorii poartă discuţii cu două nume sonore. De la ora 23 va concerta artistul maghiar Delhusa Gjon, până la miezul nopţii. Atunci primarul Antal Árpád se va adresa mulţimii. După aceea va urma concertul formaţiei Zanzibar din Ungaria, şi, ca în fiecare an, vor fi două runde de artificii, una la ora 0 şi încă una la ora 1.
Grubisics Levente a spus că va vorbi şi cu reprezentanţii restaurantelor din oraş ca pe toată perioada târgului de Crăciun, dar şi de Revelion să fie amplasat un cort mare de unde cei interesaţi să poată cumpăra specialităţi culinare.