Școlile, educate de jandarmi împotriva violenței
Jandarmii covăsneni au marcat prima zi de școală printr-o acțiune acţiune preventiv – educativă în apropierea mai multor unităţi şcolare din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Covasna, Petronela Corodeanu, a declarat că în cadrul acestei acțiuni au fost distribuite pliante cu sfaturi adresate elevilor, în vederea prevenirii violenţei în şcoli.
„Prin această acţiune, Jandarmeria Covasna a demarat campania de informare, prevenire şi dialog social „Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”, în cadrul căreia vor fi derulate şi alte activităţi educative, menite să prevină violenţa în instituţiile de învăţământ”, a spus Petronela Corodeanu.
Potrivit acesteia, prevenirea violenţei în şcoli este prima etapă a campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, care se desfăşoară la nivel naţional şi are drept scop apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative. De reținut este totuși faptul că, în comparație cu alte județe, Covasna nu are un grad ridicat de violență în școli.