ACTUALITATE 21 aprilie 2023

S-a dat startul înscrierilor pentru termoizolarea blocurilor din Sfântu Gheorghe

de Diana Pantelimon | 508 vizualizări

Autoritățile locale au anunțat începerea înscrierilor pentru termoizolarea blocurilor de locuințe din municipiul Sfântu Gheorghe. Asociaţiile de proprietari își pot anunța intenția de termoizolare până la data de 30 iunie a.c.

Prioritizarea lucrărilor la blocuri se va face pe baza mai multor criterii.

„Până la data de 30 iunie, asociațiile de proprietari trebuie să anunțe intenția de termoizolare, după care noi vom face o prioritizare în funcție de anul construcției, în funcție de intensitatea dorinței locuitorilor de a se implica în acest proces ș.a.m.d. Dar vrem să fie un termen până la care toată lumea să depună această solicitare, nu ca acum, când în fiecare lună îmi vine cineva cu o intenție. E foarte greu să faci o strategie și un program dacă nu ai niște termene”, a spus primarul Antal Árpád în cadrul unei conferințe de presă de joi, 20 aprilie a.c.

Posibilitățile de finanțare sunt multiple.

„Pentru lucrările de termoizolare, există mai multe posibilităţi de finanţare, atât din fonduri europene din noul ciclu de finanţare, cât şi în cadrul programului naţional.

În acest sens, Primăria Sfântu Gheorghe va dezvolta planul local multianual pentru creşterea eficienţei energetice la blocurile de locuințe, Serviciul de Eficienţă Energetică din cadrul Primăriei urmând să asigure implementarea programelor.

În cadrul programului naţional de termoizolare, Guvernul asigură 90% din cheltuieli, Primăria va contribui cu 5%, iar contribuţia proprie a proprietarilor de apartamente va fi de doar 5%”, explică reprezentanții primăriei într-un comunicat transmis după conferința de presă.

Asociaţiile de proprietari, care doresc termoizolarea blocurilor de locuinţe, trebuie să transmită o solicitare, până pe 30 iunie a.c., la Serviciul de Eficienţă Energetică din cadrul Primăriei (Fogas Noémi, șef serviciu, email: noemi.fogas@sepsi.ro). Aceasta trebuie să cuprindă adresa completă, numărul total de apartamente și numărul locatarilor care sunt de acord cu proiectul de termoizolare şi cofinanţarea lucrărilor.

„Conform legislaţiei în vigoare, prioritizarea cererilor depuse în cadrul programului naţional se va face în funcţie de mai multe criterii:

Eficienţa energetică (reducerea consumului de energie primară şi/sau reducerea emisiilor de CO2) şi numărul de locatari (blocurile cu mai multe apartamente obţin punctaj mai mare).

Criteriul urbanistic - Cererile de finanţare vor fi discutate în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism, această Comisie urmând să prioritizeze pe considerente urbanistice.

Procentul de semnatari din cadrul Asociaţiei care sunt de acord cu proiectul de termoizolare şi cofinanţarea lucrărilor”, se mai arată în comunicat.

Asociaţiile de proprietari, care sunt eligibile pentru a participa la program, vor fi anunțate din timp, iar acestea vor trebui să furnizeze în cel mai scurt timp o hotărâre a Asociației, un contract de mandat semnat şi lista cu semnăturile locatarilor. Modelul de hotărâre şi de contract de mandat pot fi solicitate de la Primărie, de la Serviciul de Eficienţă Energetică, potrivit aceluiași comunicat.

La sfârșitul lunii ianuarie a.c., autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au început pregătirile pentru termoizolarea a patru blocuri de locuinţe din centrul municipiului, cuprinse într-un proiect finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR).

Totodată, viceprimarul municipiului, Tóth-Birtan Csaba, a declarat la începutul anului curent, în cadrul unei conferinţe de presă, că în următorii trei ani vor mai fi reabilitate termic alte 1660 de apartamente prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.