ACTUALITATE Acum 51 minute

Doi motocicliști, răniți în aceeași zi în accidente la Târgu Secuiesc și Bățanii Mari

de Daniela Luca | 62 vizualizări

Doi motocicliști, de 66 și 49 de ani, au fost răniți duminică, 27 septembrie, în două accidente produse în județul Covasna, transmit polițiștii. Primul a avut loc la Târgu Secuiesc, unde o motocicletă și un autoturism au intrat în coliziune, iar al doilea la Bățanii Mari, după ce un motociclist a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă.

Primul accident a avut loc în jurul orei 11:45, la intersecția străzilor Bem József și Fortyogó din Târgu Secuiesc.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că în eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă care au intrat în coliziune, cel mai probabil, pe fondul nepăstrării unei distanțe suficiente de siguranță între autovehicule”, a transmis IPJ Covasna.

Motociclistul, un bărbat de 66 de ani, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În aceeași zi, polițiștii din Baraolt au intervenit la un alt accident, produs pe DJ 122, în localitatea Bățanii Mari.

Un bărbat de 49 de ani conducea o motocicletă din direcția Micfalău spre Bățanii Mari când ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs „cel mai probabil pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă periculoasă”. Motocicleta a derapat și s-a oprit în afara carosabilului.

Bărbatul a fost rănit și transportat la spital. Testarea alcoolscop a avut rezultat negativ.

„Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii acestor accidente”, a transmis IPJ Covasna.

În același weekend, polițiștii covăsneni au depistat și patru șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool. Valorile indicate de etilotest au fost cuprinse între 0,54 și 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Teme articol: accidente motocicleta
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.