ACTUALITATE 27 octombrie 2011

Propuneri legislative pentru salvarea celor cu credite neperformante

de Monica Vrânceanu | 588 vizualizări

UDMR ar putea depune în cadrul Coaliției aflată la Guvernare un proiect de lege referitor la realizarea unor cadre legale în identificarea unor soluții care să vină în sprijinul celor care au probleme în privința plății creditelor contractate la băncile din România. Propunerea vine în urma unei idei mai vechi pe care o are liderul UDMR Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, acesta fiind de părere că oamenii care din motive obiective nu-și mai pot achita ratele ar trebui ajutați și sprijiniți cumva. Antal Arpad este de părere că în această chestiune ar trebui să se implice Banca Națională a României (BNR), Guvernul și Ministerul Finanțelor și spune că, în caz contrar, e doar o chestiune de timp până la declanșarea unei reale crize.

”Mă gândesc că sunt cazuri în care vom putea ajuta cumva, eu aș vrea să găsim soluții pentru fiecare, pe principiul sprijinirii celor care au ajuns din motive obiective la imposibilitatea de a se descurca cu un credit. Nu vorbim aici despre oameni care s-au îndatorat enorm știind că nu au acoperire în acest sens, ci despre oameni care au făcut un credit cu intenția de a avea o locuință, după care a intervenit neprevăzutul și a afectat situația inițială”, a explicat primarul.

Antal Arpad a exemplificat prin prezentarea unui caz ipotetic, în care o persoană ajunge să aibă de achitat un credit după ce a girat cu propria casă creditul unei alte persoane; în acest caz, nu este vorba despre contractarea iresponsabilă a unui credit ci de alte aspecte, care nu ar trebui neglijate, susține primarul.

”Trebuie schimbată cumva legislația, astfel încât să se poată găsi soluții pentru situațiile deosebite. În țara noastră însă, nimeni nu se ocupă de creditele neperformante, chiar dacă acestea sunt foarte multe. Pe de altă parte, județul Covasna stă foarte bine, comparativ cu altele. Când însă, la nivel general, oamenii vor ajunge în stradă pentru că nu vor mai avea cum să achite aceste credite, vor apărea problemele reale și va scădea cu adevărat valoarea apartamentelor. Toată această chestiune este o bombă cu ceas, care nu știu când va exploda; nu e o problemă a zonei noastre ci a întregii țări și cu toate acestea nu există preocupare în acest sens, acolo unde ar trebui să fie”, a explicat primarul.

Astfel, Antal Arpad a anunțat că în vreme ce Guvernul Ungariei a reușit să găsească soluții pentru acest gen de probleme, a venit timpul ca și Guvernul român să se aplece asupra aspectelor de gen, împreună cu BNR și Ministerul Finanțelor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
deysimoni, 30 octombrie 2011
Domnul primar Antal Arpad sa se ocupe de problemele legate de municipiu Sf.Gheorghe (ordine, curatenie , siguranta, investitie, dezvoltarea zonei, sustinerea si aprobarea proiectelor nerambursabile, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.