ACTUALITATE 25 august 2016

„Proiect de ţară: România mea” a încheiat prima ediţie

de Iulia Drăghici - Taraș | 1550 vizualizări

55 de tineri au participat în perioada 19 – 26 august la prima ediţie evenimentului „Proiect de ţară: România mea”, desfăşurat la Centrul de Agrement din localitatea Pădureni. 15 dintre tinerii participanţi au fost din judeţele Covasna şi Harghita şi 40 din zone istorice ale României, printre care şi Maramureşul istoric, Cernăuţi, Chişinău, Timocul sârbesc sau Banatul sârbesc.

„Ideea a venit în urma colaborării dintre Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna şi Institutul Cultural Român. Fiecare generaţie de intelectuali a avut câte un scop şi câte un ideal la care a aderat şi pe care a vrut să îl aducă în faţa oamenilor ca şi prioritate naţională. Unirea şi coeziunea românilor este idealul la care aderă acest proiect. De aceea se numeşte «Proiect de ţară: România mea». Practic aduce la un loc tineretul, care încearcă să îşi definească România lui, pentru a contura România noastră, a tuturor. Cel mai important lucru este, credem noi, că tinerii români de pretutindeni se întâlnesc. (...) Noi nu suntem în competiţie cu Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, ci am venit să întregim ceea ce se întâmplă acolo”, explică unul dintre organizatorii evenimentului, consilierul de tineret al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Covasna, Cătălin Lazăr.

În ceea ce priveşte activităţile proiectului, organizatorii precizează că au îmbinat învăţarea formală cu cea non-formală. Tinerii au avut parte atât de conferinţe şi dezbateri, dar şi excursii în zone din judeţul Covasna, printre care şi la situl arheologic Cetatea Dacică – Valea Zânelor din Covasna.

Proiectul de ţară „România mea” a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” Pentru Românii de Pretutindeni, Consiliul Județean Covasna, Consiliul Local al orașului Covasna, Asociația GRIT și Asociația „Voievozii munţilor”.

Sursă foto: Facebook, Florentina Teacă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.