ACTUALITATE 3 noiembrie 2011

Povestea decăderii - era Sepsi BC la final?

de Székely Emőke | 694 vizualizări

Echipa locală de baschet feminin nu s-a mai prezentat la meciuri în ultimele săptămâni.

Istoria clubului de baschet Sepsi BC cunoaște cea mai tulbure perioadă de la înființare. Metaforic vorbind, putem face o comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat cu sute de ani în urmă: după o renaştere fabuloasă a urmat evul mediu, era întunericului, a incertitudinii. La fel, după un succes extraordinar, Sepsi BC se zbate azi în mediocritate.

Echipa locală de baschet a reuşit într-un mod fabulos să mişte o comunitate întreagă atât prin rezultatele obținute de fete pe teren, cât şi prin atmosfera din tribune. Având drept fundament o echipă de liceu, Sepsi BC a ajuns în competiția senioarelor, unde s-a clasat pe primele locuri. Au urmat transferuri spectaculoase, jucătoare aduse de peste hotare, tribune pline, meciuri dramatice, finale electrizante și victorii demne de povestit nepoților. În anul acesta competiţional, însă, basmul s-a rupt. Fetele nu au reuşit nici măcar o victorie, jucătoarele care duceau echipa au plecat, iar în ultimele etape Sepsi BC nici măcar nu a mai intrat pe teren, pentru a evita rezultate catastrofale precum înfrângerea record pe teren propriu cu Municipal Târgoviște, scor 48 la 127.

Lipsă de bani sau o conducere dezastruoasă?

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis în 2007, când s-a înfiinţat Comisia pentru Tineret şi Sport, să sprijine într-un mod aparte cele două echipe ale oraşului care evoluau la acea vreme în prima ligă. A fost vorba de echipa de baschet şi cea de futsal. Cele mai mari sume de bani au fost virate către echipa de baschet, iar pe lângă aceasta, Sepsi BC a beneficiat şi de finanţare de la Consiliul Judeţean, dar nici sumele de la sponsori nu trebuie neglijate. Cu alte cuvinte, bani mulți, fără precedent în istoria județului. Părea că lucrurile merg strună, privind rezultatele sau atmosfera fabuloasă, ca de sărbătoare, de la partidele fetelor. Locul 3 în Cupă, dar şi în campionat, jucătoare bune, aduse din ţară şi din străinătate au făcut ca la fiecare partidă a fetelor Sala Sporturilor Szabó Kati din Sfântu Gheorghe să fie neîncăpătoare. Cei care s-au obişnuit cu această atmosferă înghit sec, pentru că nimic nu mai e aşa cum a fost. Problema banilor pare una din cauzele declinului din acest an. Sumele oferite de autoritățile locale sunt considerate insuficiente. Unii spun însă că suma de 700.000 lei ar fi fost de ajuns pentru obţinerea unor rezultate bune, dacă nu exista o conducere de club manipulată de fosta jucătoare-fanion Vass Ildiko. Modul în care se administrează banii este pus sub semnul întrebării, astfel încât anul acesta finanțarea echipei a fost învăluită de confuzie.

Nevoie de schimbare sau pretext pentru eșecuri?

La începutul acestui sezon, Vass Ildiko, devenită preşedintele clubului, s-a adresat fanilor printr-un comunicat tipărit pe un pliant, prin care spunea că echipa este în plin proces de schimbare, în urma căreia vor fi aduse jucătoare noi la club, în special baschetbaliste din oraş şi din judeţ. În mare parte este vorba de fete crescute la Clubul Sportiv Şcolar din Sfântu Gheorghe, puştoaice de 16-17 ani, care nu au nici abilităţile formate, nici experienţa necesară pentru a putea face faţă Diviziei A. Această decizie venea oarecum în întâmpinarea unor reacții locale venite din partea celor care considerau că echipei îi lipsește specificul local, pentru că majoritatea jucătoarelor sunt aduse din alte părţi (ca la mai toate echipele profesioniste de nivel înalt). Cu toate acestea, echipa a fost în general iubită şi respectată. Acum puţinii spectatori care mai vin la meci spun ba că nu vor mai veni, ba alții, mai idealiști, afirmă că aceste fete vor creşte din toate punctele de vedere şi vor ajunge la nivelul la care trebuie.

Dezamăgire totală în rândul suporterilor

Am stat de vorbă şi cu trei suporteri ai echipei. Unul dintre ei, pe nume Albert, a acuzat lipsa de transparență, declarând că cel mai mult îl deranjează faptul că nimeni nu doreşte să spună ce se întâmplă de fapt la echipă. „Suntem într-o ceaţă totală. Ar fi corect dacă ar veni cineva de la conducerea clubului şi ar face lumină în acest caz care pare a fi desprins din filmele SF”, spune Albert. Zoltan, un alt suporter, spune că „până acum clanul Vass a făcut ce a vrut din echipă. Nu este corect faţă de noi, care am fost în stare şi să însoţim echipa în deplasări, să primim o formaţie atât de schimbată în acest sezon. Nu se pune problema că nu vrem să sprijinim această echipă, dar ar fi bine dacă am avea măcar o perspectivă, să ştim încotro ne îndreptăm.”

Cel mai revoltat dintre suporteri s-a dovedit a fi Attila, un tânăr de 23 de ani, care spune că valoarea echipei nu este deloc în concordanță cu bugetul ce i-a fost acordat. „Mi se pare un lucru bun ca în echipă să joace şi jucătoare locale. Ceea ce nu mi se pare normal este faptul că ajungem să avem numai copile pe teren. Banii pe care i-a primit clubul, pe ce i-a cheltuit? Dacă este să ne gândim, suma de 700.000 lei nu este una exorbitantă pentru un club. Dar trebuie să ne raportăm la bugetul oraşului, precum şi la alte echipe, care cu bani mult mai puţini ajung să facă lucruri mult mai mari. Aceşti bani ar fi trebuit să fie de ajuns pentru a păstra echipa la nivelul la care a fost anul trecut”, spune Attila.

Ce va fi cu meciurile amânate?

Acum două săptămâni, echipa trebuia să joace în deplasare contra celor de la CSM Satu Mare. Din lipsă de bani (oficial, cel puțin) fetele nu au făcut deplasarea, iar partida a fost amânată. Sâmbăta trecută s-a disputat o nouă etapă, iar Sepsi BC urma să joace pe teren propriu în compania echipei din Cluj Napoca. L-am contactat pe antrenorul echipei, Veres Attila, pentru a-l întreba dacă va fi sau nu meci. „Nu va fi” – ne-a spus el. Am mers mai departe şi am vrut să aflăm o dată probabilă pentru care aceste partide vor fi reprogramate. Răspunsul a fost unul care dă de gândit tuturor iubitorilor de baschet: „Partidele vor fi reprogramate, dacă vor fi reprogramate”. Aşadar, este posibil ca echipa să fie retrasă din campionat. Jocurile pot fi reprogramate, aceasta nu este o problemă, mai ales că asemenea lucruri se pot discuta şi se întâmplă la toate nivelurile competiţionale, chit că este vorba de meci reprogramat din cauza faptului că una dintre echipe evoluează într-o competiţie europeană, sau este vorba de alte motive.

S-au votat noi sume de bani – va mai avea cine să le cheltuie?

La şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, aleşii au votat alocarea unei sume de 100.000 de lei Comisiei pentru Tineret şi Sport. Preşedintele acestei comisii, Mădălin Guruianu, a spus că jumătate din această sumă va merge la echipa de baschet, iar cealaltă jumătate va fi împărţită între echipa de futsal şi Clubul Sportiv Şcolar. Aşadar, echipa de baschet primeşte din nou mai mult decât alţii. Fundamentul performanței lipsește, de asemenea, iar autoritățile locale par să nu aibă vreun control asupra modului în care banii sunt cheltuiți la club.

Vass nu mai joacă. Renaştere sau sfârşit total?

În tot acest scandal marcat de multiple discuții în vestiar, în conducerea clubului, în relația lui cu autoritățile, reproșurile și acuzele curg în toate direcțiile. Cert este că Vass Ildikó, cea care a fost multă vreme jucătoarea-fanion a clubului, s-a retras în acest moment. Sunt mulți cei care pun eșecul Sepsi Bc în seama dorinței lui Vass de a controla tot ce se întâmplă la club și acuză gestionarea greșită, în mod voit sau nu, a banilor de către Vass & co. După aproape două săptămâni în care Vass Ildiko nu ne-a răspuns la telefon, la începutul acestei săptămâni am reuşit să vorbim cu ea, însă s-a arătat foarte nemulţumită de cum tratează presa locală această problemă şi a dorit să ne întâlnim personal ca să îşi spună punctul de vedere. După alte două zile în care ne-a fost imposibil să mai dăm de Vass, am hotărât să publicăm acest material fără a avea şi părerea ei despre acest subiect, cu menţiunea că este oricând binevenită să îşi spună punctul de vedere. Nu dorim să ascundem anumite informaţii sau păreri ale celor implicaţi, nici să avantajăm pe cineva anume, iar pe alţii să îi punem în umbră. În egală măsură însă considerăm că e normal ca jurnaliştii noştri să fie trataţi cu respect, bun simţ şi responsabilitate.

La ora actuală sunt două opţiuni pentru echipa de baschet. Ori se vor scoate cumva din noroiul în care se află, prin aducerea de noi jucătoare și asigurarea unei perioade de tranziție în care echipa să reușească măcar să participe în competiții, ori echipa va fi retrasă din campionat. Deocamdată se fac verificări în gestionarea banilor, Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna încercând să redreseze cumva echipa. Sunt promise noi sume de bani pentru luna decembrie, când vor fi noi rectificări de buget. În decembrie însă ar putea fi într-un fel prea târziu, echipa fiind în acest moment în pragul colapsului. Conducerea clubului este în plin proces de schimbare, CL şi CJ dorind să aibă oamenii lor desemnaţi în şefia organizației. De fapt această schimbare a fost condiţia impusă de către autorităţi pentru ca acest club să mai primească fonduri. Consiliul Local şi-a desemnat deja oamenii, aceştia fiind Miklós Zoltán, Bodor Loránd şi Fazakas Mihály, urmează ca şi Consiliul Judeţean să facă acest pas. Miklós Zoltán a declarat că va urma probabil o întâlnire a noii conduceri în care vor dezbate strategia clubului, dar iniţiativa acestei întâlniri ar trebui să aparţină conducerii actuale a clubului. Rămâne de văzut dacă partida din următoarea etapă va fi sau nu disputată, la fel cum rămâne de văzut şi dacă suporterii vor mai veni sau nu la partidele fetelor, sau vor prefera să susţină alte echipe locale. O poveste frumoasă pare însă astăzi mânjită cu intrigi și scandaluri, victima unor orgolii sau proaste gestionări. Sportul în sine pare ultimul care contează. La fel și satisfacția fanilor, care vorbesc pe la colțuri despre modul în care la Sfântu Gheorghe nicio minune nu durează prea mult.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 14

Adaugă comentariu
nagy fery, 11 noiembrie 2011
Pentru suporter dezamagit says: "Nu pun in discutie nici faptul ca d-ra Vass sare din patul sponsorilor in cel al antrenorilor, destramand familii. Nu intru in detalii, doar acele familii au citeste integral
MrMxyzptlk, 6 noiembrie 2011
Am zis ca nu stiu daca mai are Audi-ul, nu ai fost atent. Insa nu schimba faptul daca mai are sau nu mai are, ca numarul de BBall 6 a fost mai intai la masina si pe urma la echpa, ceea ce da dovada de citeste integral
dekadem, 6 noiembrie 2011
MrMxyzptlk nu e asa cum crezi cu profesorii, chiar au mai multe asteptari de la aceste fete sportive, sunt la fel de severi ca si cu ceilalti elevi, si nu se bucura pentru lipsiri de la orele lor, si citeste integral
suporter dezamagit, 5 noiembrie 2011
Mare mare dezamagire
suporter dezamagit, 5 noiembrie 2011
Sunt suporter al echipei Sepsi BC si deplang soarta echipei mele de suflet. Consider ca pt. situatia in care s-a ajuns, principal vinovata este Vass Ildiko. Nu-i contest calitatile sportive. Stiu ce citeste integral
Soci, 5 noiembrie 2011
Si eu sunt dezamagit.... dar daca am fost alaturi de bine, voi fi si greu prezent la meciurile echipei care reprezinta orasul. Hai Sepsi!, Orice echipa ai avea!
Soci, 5 noiembrie 2011
MrMxyzptlk: Nu e atac la persoana d-voastra, ci la modul de gandire, care consta in "a face armasar din tantar".. cu nr.-ul de ezmatriculare si cu modul de a comenta numai stirile negative. Puteti sa citeste integral
LFSZ, 4 noiembrie 2011
Vrea sa zica unul ca sunt mai multi FANI la meci decat suporteri??? Eu n-as zice, deoarece bancile si sectoarele in care stau suporterii sunt si au fost pline, dar acolo la sectorul B multa lume mai citeste integral
MrMxyzptlk, 4 noiembrie 2011
@Soci: eu nu cred ca exista ceva neregula cu gandirea mea, si nici nu cred ca exista o problema cu gandirea dvs. Cand cineva recurge la atacuri personale cum ati facut si dvs, este clar ca nu mai stie citeste integral
Soci, 4 noiembrie 2011
Locul 3 în Cupă - si o cupa castigata....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.