Interviu cu renumitul toboșar de la trupa Phoenix, Flavius Hosu

Bacalaureatul este un moment de răscruce în viața oricărui tânăr, iar de aceste emoții nu scapă nici „Mitraliera din Carpați”, cel mai renumit tânăr toboșar al României, Flavius Hosu. Anul 2019 este unul important pentru artistul originar din Întorsura Buzăului, atât pentru că urmează să susțină „examenul maturității”, dar și pentru că se împlinesc 5 ani de când este membru cu drepturi depline al legendarei trupe rock Phoenix și, totodată, 15 ani de când a luat, prima dată, în mâini bețele de tobe. De atunci nu a încetat să uimească pe oricine a avut șansa să îl asculte, cu atât mai mult cu cât totul se datorează propriilor forțe, pentru că încă nu s-a găsit încă profesor care să facă față energiei pe care acesta o emite când se așază în spatele mult iubitelor sale tobe. Speră însă ca acest lucru să se schimbe odată ce va ajunge la Conservator, pentru că da, așa cum era de așteptat, pentru Flavius Hosu liceul va fi urmat categoric de studii superioare în muzică. Dar vă lăsăm să descoperiți singuri detaliile interesante despre prezentul, trecutul și viitorul toboșarului Flavius Hosu, în interviul următor.

Ce mai face, zilele acestea, celebrul nostru toboșar Flavius Hosu?

În mare parte cu școala, mai ales acum că Bacul e foarte aproape, și cu concertele. Sunt plecat destul de mult de acasă și de fiecare dată când mă întorc savurez această liniște de care avem parte aici în zona noastră.

Pentru ce ai emoții mai mari, un concert Phoenix sau Bacalaureat?

Bacul sută la sută. Pentru concertele Phoenix nu prea mai am emoții deoarece sunt deja cinci ani de când sunt cu ei și m-am obișnuit. Dar cu siguranță pentru Bacalaureat am emoții mari.

Ești absolventul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. Puteai, probabil, să înveți la orice liceu, poate chiar de artă, din țară. De ce ai rămas totuși aici?

Într-adevăr în clasa a IX-a am avut posibilitatea de a merge la Liceul de Muzică „George Enescu” din București. Am dat admitere acolo, am intrat, iar pe ultima sută de metri m-am răzgândit și am zis că nu pot să mă despart așa de familie și de zona asta și am preferat să rămân aici, mai ales că Liceul „Mircea Eliade” este un liceu chiar foarte bun. Pe această cale aș vrea să le mulțumesc și doamnei director, Maria Bularca și doamnei diriginte, Daniela Băncilă, pentru că m-au susținut și au fost tare înțelegătoare cu mine de fiecare dată când am lipsit. Revenind la întrebare, sincer să fiu nu prea îmi place Bucureștiul și atunci eram foarte mic să plec și să rămân acolo singur. Cred că varianta pe care am ales-o a fost cea mai bună.

Am înțeles de la foștii tăi profesori, că deși în paralel ți-ai desfășurat cu seriozitate și angajamentele ca artist, nu ți-ai neglijat nici educația, aspect pe care l-ai tratat cu la fel de multă seriozitate. Cum ai reușit să te împarți?

M-am descurcat bine și la școală. Chiar bine, aș zice, pentru cât am fost plecat și pentru cât am avut timp să învăț. Dar am fost conștient tot timpul că această parte nu trebuie neglijată. Educația e cea mai importantă. De asta mă bucur acum că am avut medii foarte bune, m-am descurcat la toate materiile și am fost serios. Pentru asta cred că m-au apreciat și profesorii.

Dar cum ai reușit? Care e secretul tău?

Nu știu dacă e vreun secret. Îmi place să fiu foarte conștiincios și serios în tot ceea ce fac.

Termini liceul, imediat scapi și de Bacalaureat, cum vei folosi această nouă „libertate” – să îi zicem așa?

Va fi interesant ce mă așteaptă. Sincer, îmi este destul de greu să mă gândesc la viitor. Sunt foarte legat de părinții mei și mi-e greu să accept că voi pleca de acasă. Dar este un pas pe care trebuie să îl fac și nu am decât să mă obișnuiesc cu asta. Cred că voi avea parte de lucruri interesante.

Concret, ce înseamnă viitorul apropiat pentru tine?

Aș vrea să merg la Conservator, doar că încă nu m-am decis dacă îl voi face pe cel de la București sau pe cel de la Brașov. Cred că cel de la București este o variantă mai bună, deoarece acolo se mai pot lega anumite relații, ești înconjurat de altfel de lume cu care poți crea anumite legături.

Asta înseamnă că ți-ai ales să mergi pe acest drum al muzicii pe de-a întregul.

Da, sută la sută. Deja muzica pentru mine nu mai este un hobby. Este un job, ca să zic așa.

Au trecut 5 ani de când ești membru cu drepturi depline în legendara trupă Phoenix. Ce a adus în plus artistului din tine acest timp petrecut pe mari scene din țară și străinătate?

Am învățat foarte multe pe parcursul acestor cinci ani. Chiar simt și eu că am evoluat foarte mult. Petrec și mult timp studiind acasă, ăsta e un alt avantaj pe care l-am avut pentru că am rămas aici la școală, adică am posibilitatea să bat la tobe când am chef, pe când acolo ar fi trebuit să depind de o sală de repetiții și nu ar fi fost la fel. Ceea ce e clar e că am avut și încă am multe de învățat de la ei. Este o onoare că am lângă mine unii dintre cei mai buni instrumentiști din țară. Pentru asta sunt foarte recunoscător. Evoluția mea până la Phoenix a fost chiar bună, mai ales că am participat la multe concursuri, am fost la foarte multe emisiuni TV, eram deja cunoscut. Evident că ajungând în trupa Phoenix am ajuns și mai cunoscut. Dacă nu ar fi fost Phoenix, sincer, chiar nu știu cum ar fi fost. Clar că nu m-aș fi cunoscut cu atâția oameni și nu aș fi avut aceste experiențe.

Unde și care a fost cel mai impresionant, mai mare, concert pe care l-ai susținut până acum?

Cel mai frumos concert la care am participat a fost când am cântat cu Phoenix la Zilele Bucureștiului. A fost foarte multă lume. Era plin. Mă uitam și era plin, plin. Nu îmi venea să cred. Chiar a fost o experiență foarte frumoasă.

Spuneai, într-un interviu din 2014 că peste 10 ani ai vrea să te vezi undeva în afară. A trecut mai bine de jumătate din acest interval. Idealul a rămas același sau s-a mai schimbat ceva între timp?

În mare parte a rămas același ideal, deoarece chiar mi-aș dori să fac parte dintr-o trupă care se afirmă pe plan mondial și să am ocazia de a călători în toată lumea și să fiu cunoscut pe plan mondial. Cred că este visul oricărui artist. Deci da, în mare parte a rămas același ideal.

Perioada a rămas aceeași sau ai mai extins orizonul de timp?

Chiar nu știu. În patru, cinci ani se pot întâmpla foarte multe, dar nu știu ce să spun. Depinde cum mă va purta soarta. E clar totuși că mi-aș dori să fac parte dintr-o trupă și mai celebră.

Ai ceva nume în minte sau ai vrea să înființezi tu celebra formație?

Am câteva trupe preferate, dar nu cred că voi avea șansa de cânta cu ele. Oricum eu îmi doresc să înființez o formație în care aș putea să mă afirm și cu care am putea face chestii noi și interesante pentru public.

„Stăpânul tobelor”, „Micul Țăndărică”, „Concurentul Next Star” sunt câteva dintre numele pe care le-am descoperit când m-am documentat despre cariera ta de până acum. Ție care ți-a plăcut cel mai mult și care ai vrea să se lipească și de acum încolo?

De curând, Costin Adam, solistul trupei Phoenix mi-a spus, din glumă oarecum, „mitraliera din Carpați”. Și de atunci așa a rămas și așa mă prezintă la toate concertele pentru că sunt destul de rapid la tobe și reușesc să scot sunete precum o mitralieră. De acolo a venit această idee. Cred că mi se potrivește.

Ai făcut un calcul până acum referitor la câte piese știi să interpretezi?

Vreau să spun că îmi place să cânt orice gen de muzică. Acasă, în ultimul timp, am experimentat tot felul de genuri. Cred că am trecut prin toate. Nu îmi place să rămân doar pe un singur gen. Consider că te plafonezi dacă înveți doar un anumit lucru. Așa, când apuci să „guști” și din aia și din aia reușești să te deschizi mai mult. Până la urmă ești pregătit pentru orice situație. Iar mie îmi place foarte mult să experimentez. Cred că așa am evoluat cel mai mult.

Ai și vreun profesor cu care lucrezi sau singur experimentezi?

Sunt autodidact. Mereu am fost. Acum având YouTube și tot felul de platforme unde poți învăța o groază de chestii, automat înveți de la cei mai buni profesori, adică artiștii de la care vezi niște chestii pe care nu îți imaginezi că ai putea să le faci. Dar prin muncă și perseverență, ajungi să reușești.

Cine sunt artiștii tău preferați?

Sunt foarte mulți toboșari pe care îi urmăresc, dar unii dintre preferații mei sunt Eric Moore, Denis Chambers, Chris Coleman, Tony Royster. Sunt foarte mulți de la care m-am inspirat și pe care îi urmăresc de fiecare dată. Pe unii dintre ei chiar am avut ocazia să îi văd live și în momentul în care s-a terminat concertul nu mă mai simțeam toboșar. Mă simțeam atât de inferior. A fost foarte interesant.

Dar nu ți-a dat motivația ulterior să vii și să muncești și mai mult?

Absolut. A venit cu un plus de motivație. Doar că una e când îi vezi pe internet și alta în realitate. E uimitor.

Știu că ai luat bețele în mână de la vârsta de 3 ani. De atunci, adică de 15 ani, ești în spatele tobelor.

Da, așa este. La 4 ani am avut primul concert. Chiar la Zilele Sfântu Gheorghe. Atunci a fost și o întâmplare amuzantă. Când s-a terminat concertul toată lumea aplauda, fluiera, era fericită, dar eu m-am speriat și am început să plâng. (râde) M-am dus la tata plângând și el atunci a crezut că am prins frică de scenă și că nu o să mai am curajul de a urca pe scenă, dar a fost chiar contrariul.

Cine crezi că ar fi azi Flavius Hosu dacă în fragedă copilărie nu ar fi prins atunci bățul de tobă în mână?

Cred că aș fi fost un copil ca oricare altul, preocupat de activități normale, fotbal, dat cu bicicleta, adică activități pe care le fac și acum. Dar eu am avut șansa de a călători, de a avea parte de multe experiențe frumoase, pe care mulți dintre copiii de vârsta mea nu le-au avut. 

Consideri deci o binecuvântare că ai primit acest talent?

Ne e chiar ușor, dar sunt sigur că acest talent este o binecuvântare. Chiar este. M-am obișnuit și cu oboseala și cu drumurile lungi. Pentru mine deja este ceva normal. Au fost momente și momente. De exemplu, când am avut examenul de clasa a VIII-a, cu o zi înainte am avut concert în Bulgaria. În noaptea dinainte am fost pe drum, am ajuns acasă dimineața, pe la 6:00 și la 9:00 eram în sală, dădeam examenul. Am reușit să dorm în mașină. Și a decurs și foarte bine examenul.

Unde te vor mai putea vedea fanii tăi în următoarea perioadă? Aveți programate concerte?

Avem câteva concerte chiar acum în luna iunie. Pe 20 o să fim la Ploiești, pe 21 la Vâlcea, 22 - Sibiu și 23 la Brașov. Am înțeles că în septembrie vom concerta în Irlanda, la Dublin și apoi o să avem și un mini-turneu în Canada, în luna octombrie. Cred că o fie o experiență foarte interesantă.

Ce asculți zilele ăstea? Ce melodii pui pe repeat în playlist?

Am ascultat ultimul album al trupei Myrath, este o combinație de metal cu muzică arăbească. E chiar interesant. Ascult foarte mult Dream Theatre. Îmi place foarte mult rock-ul progresiv. Cred că prin acest stil am reușit să mă dezvolt chiar foarte mult.

Pentru copiii din ziua de azi care ar vrea să se apuce de muzică, ce sfat ai avea?

Cred că este foarte important să știi ce vrei. Apoi, după ce știi ce vrei să faci, să încerci și chiar dacă nu reușești din prima, să nu renunți și mai ales să muncești foarte mult pentru ceea ce îți dorești. Chiar așa este: nimic nu este întâmplător. Iar dacă îți dorești cu ceva se întâmplă, chiar dacă se întâmplă peste cinci sau 10 ani, nu când ți-ai dori să se întâmple. La un moment dat vine succesul, indiferent că te aștepți sau nu.

Ai avut momente când ai vrut să renunți?

Niciodată nu am avut un astfel de moment pentru că sunt atât de îndrăgostit de instrumentul ăsta și așa voi fi în continuare, că nici nu pot să mă gândesc la așa ceva.

În final, spune-ne ce cântec le-ai dedica cititorilor noștri și de ce?

Cred că cea mai bună piesă, raportat interviului nostru, ar fi piesa „The Best of Time” de la Dream Theatre. Îmi place foarte mult.

Sursă foto: Flavius Hosu - arhivă și Flavius Croitoru.