Mézi nu cere mult – doar o șansă la libertate și afecțiune
Am ajuns recent la adăpost, dar mi-aș dori să plec de aici cât mai repede. Sunt Mézi și nu cred că locul meu e aici, între gratii. Am aproape 2 ani, sunt de talie medie și am multă energie de dat.
Îmi place compania oamenilor, îi primesc cu bucurie și îmi place să învăț lucruri noi. Nu sunt deloc pretențioasă și mă înțeleg bine cu alți câini. Sunt ușor de plimbat și mereu atentă la cel care ține lesa.
Viața la adăpost nu e groaznică, dar nici nu poate înlocui căldura unei case și siguranța unei familii. Visez să am un colț doar al meu, unde să pot dormi liniștită, fără lătratul celorlalți și fără să aștept ziua în care cineva mă va alege.
Dacă vrei un prieten de nădejde, cred că ar trebui să ne cunoaștem. Poate că nu am împărțit încă nicio clipă împreună, dar îți promit că, dacă îmi dai o șansă, o să te iubesc toată viața.
***
Toți câinii disponibili pentru adopție sunt vaccinați, sterilizați și microcipați. Adopția este gratuită – ai nevoie doar de buletin. Un gest simplu, dar care pentru un câine din adăpost poate însemna totul.
Prin campania OCV – „Sunt simpatic, scoate-mă de aici” ne dorim să le oferim câinilor din adăpostul de la Câmpul Frumos o șansă reală la o viață mai bună – sau chiar la viață, pentru că unii dintre ei riscă să fie eutanasiați. Adăpostul este la limită, iar fiecare loc eliberat printr-o adopție înseamnă o nouă salvare. Cu fiecare zi care trece, spațiul devine mai aglomerat, iar timpul pentru unii dintre ei – tot mai scurt.
Am fost și noi la adăpostul din Câmpul Frumos, unde zeci de suflete așteaptă o șansă. Dacă vreți să vedeți cum arată viața „dincolo de garduri”, am scris povestea lor aici: Zeci de lătrături și niciun răspuns: realitatea din adăpostul de la Câmpul Frumos.
Zece dintre câinii prezentați în campanie au ajuns deja acasă, însă alții încă își așteaptă rândul să cunoască bucuria unei familii. Citește și poveștile lor: Róna, Mambo, Morgó, Zsuzsi, Berthold, Lóri, Dolly, Foltos, Jeremy, Maya, Milo, Laci, Zokni, Speedy, Arnold, Samu, Jessica, Toffee.