ACTUALITATE 3 ianuarie 2023

Mașină lovită de tren, la Târgu Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 3219 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a ajuns la spital în prima zi a anului, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la Târgu Secuiesc, pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Soarelui, informează IPJ Covasna.

Polițiștii spun că din primele cercetări s-a constatat că șoferul nu s-a asigurat corespunzător.

În data de 01.01.2023, în jurul orelor 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc -  Formațiunea Rutieră au fost sesizați prin intermediul unui apel 112 despre producerea unui accident pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Soarelui din mun. Târgu Secuiesc.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârsta de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Soarelui, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată, fără bariere, semnalizată cu indicatoare și a fost lovit de un tren de pasageri care circula din direcția Brețcu către Sfântu Gheorghe.

Conducătorul autoturismului și mecanicul trenului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate”, a informat marți, printr-un comunicat de presă, IPJ Covasna.

Polițiștii fac în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.