Locuri tot anul la Creşa din Sfântu Gheorghe
La creșă vin zilnic maxim 35 de copii, dar este loc pentru 55-60 de micuți
La Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe se nasc anual în jur de 1.000 de copii. Desigur, aceștia nu sunt toți din municipiul reședință de județ, însă mame din Sfântu Gheorghe aleg să nască și alte spitale. Deseori auzim că după împlinirea vârstei de un an sau doi, mamele nu știu ce să facă cu cei mici, fiind nevoite să se întoarcă la muncă. O soluție ar fi creșa, despre care mulți cred că este prea aglomerată sau că toate locurile sunt ocupate. Ei bine, nu este așa, la creșa din Sfântu Gheorghe sunt mereu locuri libere.
Înscrieri pe tot parcursul anului
Directorul Direcției de Asistență Comunitară din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, Tankó Vilmos, spune că la creșa din Sfântu Gheorghe se fac înscrieri pe tot parcursul anului pentru că locuri sunt mai mereu. „Nu avem o perioadă de înscrieri așa cum se întâmplă în marile orașe. Situația de la noi este mai specială, avem locuri libere și putem primi copii. Experiența anilor trecuți și de acum arată că la creșă vin zilnic maxim 35 de copii, dar putem primi 55-60 de micuți” – ne-a declarat Tankó Vilmos. Acesta a mai spus că la creșă pot veni copii de la 0 la 3 ani, așadar de la prunci de câteva luni până la copii care încă nu au împlinit vârsta preșcolară. În marea majoritate a cazurilor copiii de la creșă au peste 2 ani. „De obicei mamele se întorc la muncă după ce copilul împlinește 2 ani, așadar copiii vin la creșă la această vârstă. Sunt puțini cei care sunt mai mici” – spune Tankó.
La toamnă creșa se va muta
La Sfântu Gheorghe se construiește o creșă nouă, unde se vor muta copiii la sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie. Inițial, noua creșă din strada Kós Károly trebuia să fie terminată în luna mai, însă lucrările au întârziat. Tankó spune că anul acesta creșa se va muta în noua clădire imediat ce aceasta va fi terminată. Contractul de finanțare pentru lucrările de reabilitare a clădirii din strada Kós Károly a fost semnat în septembrie 2013, iar lucrările au început o lună mai târziu. Fiind însă vorba despre o clădire foarte mare și veche, care a stat nefolosită mai mulți ani, degradându-se implicit, este foarte posibil ca termenul de execuție să fie depășit. Proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii are o valoare de 2,26 milioane de lei, este implementat de DAC, iar ADR Centru îl finanțează cu 1,5 milioane de lei. Noua creșă va dispune de vestiare, grupuri sanitare, bucătărie, spații de luat masa, camera de joacă pentru copii. Clădirea va fi mansardată, iar acolo vor fi amenajate dormitoarele, camera izolator, spălătoria, uscătoria și sala de călcat rufe. Lucrările implică mare atenție asupra detaliilor, deoarece clădirea ce se transformă este veche de peste 100 de ani.
Mamele nu sunt informate corect?
În Parcul Elisabeta funcționează un adevărat grup al mămicilor, aici fiind locul preferat de joacă al copiilor. Întrebate despre creșă, unele dintre ele se pare că nu sunt foarte bine informate. „La creșă nu e loc, așadar ne descurcăm cum putem. Cu bona, cu bunicii, fiecare cum poate” – spune o mamă. Întrebată dacă și-ar duce copilul de 2 ani și câteva luni la creșă, în cazul în care sunt locuri, aceasta a spus că da. „Am înțeles că se construiește o creșă nouă, așadar vom lua în considerare și această opțiune. Să vedem, ne consultăm în familie și decidem ce ar trebui făcut pentru binele copilului” – ne-a mai declarat mama.
Unii nici nu vor să audă de creșă
Nu doar cei cu un salariu bun nu vor să își ducă pruncii la creșă, se găsesc și mame care pur și simplu nu vor să audă de această instituție. „La vârsta asta copiii sunt foarte sensibili la tot felul de boli, nu cred că este o idee bună să îmi duc fetița la creșă. Plus că la creșa din Sfântu Gheorghe copiii nu au o curte unde să fie duși la joacă, ceea ce ar fi foarte important” – spune o altă mamă. Aceasta s-a întors la muncă de asemenea după ce copilul ei a împlinit doi ani, iar până când fetița va merge la grădiniță, bunicii au grijă de ea. „Noi suntem într-o situație norocoasă, bunicii sunt pensionari și se ocupă cu drag de ea. Și fetiței îi place la bunici, așadar treaba este rezolvată. Dimineața o ducem la părinții mei sau ai soțului și o luăm după ce ieșim de la muncă” – povestește femeia.
Bona e scumpă
Mulți și-ar dori să aibă o bonă și să scape astfel de griji, dar prea puțini sunt cei care își permit acest lux. Alții sunt de părere că pentru binele și confortul copilului merită sacrificiul. „Cred că pentru confortul copilului merită să plătesc 400-500 de lei pe lună. Am apelat la bonă de când copilul meu avea doar câteva luni și cred că merită. E drept, copiii care merg la creșă sunt mai căliți, dar eu nu am vrut să îmi dau copilul acolo. E adevărat că unii nu își permit, îi înțeleg pe cei care lucrează la fabrică și își duc copiii la creșă, nu îi condamn, ci spun doar că aceasta nu a fost o opțiune pentru mine” – ne-a declarat o mamă, funcționar într-un birou.
A-ți duce sau nu copilul la creșă este până la urmă o opțiune personală, dar e bine de știut că în timp ce în multe orașe din țară există un deficient de locuri în creșă, la Sfântu Gheorghe copiii sunt primiți, iar de la sfârșitul anului creșa va avea un nou sediu, unul mai spațios și renovat.