Informații publice cu porția: situația COVID în localitățile județului Covasna
DSP Covasna nu a mai răspuns solicitării Observatorului de Covasna cu date exacte din fiecare localitate
Datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna la solicitarea Observatorul de Covasna arată că procentual majoritatea cazurilor de COVID-19 se înregistrează, în continuare, în municipiul Sfântu Gheorghe, 56.91 %. Reședința de județ este urmată de municipiul Târgu Secuiesc, cu 7.18 % dintre îmbolnăvirile raportate până în prezent.
„Celelalte orașe sunt între 2 și 3 % din totalul cazurilor. Comunele toate sunt sub 2 %. La ora actuală încă avem 22 de localități fără cazuri înregistrate, 15 localități cu un singur caz, 20 de localități cu 2 cazuri şi 7 localități cu 3 cazuri înregistrate”, se mai arată în informarea transmisă de către DSP.
De această dată, autoritățile s-au arătat mai „zgârcite” în a furniza informațiile de interes public, în sensul că nu am mai obținut datele privitoare la fiecare localitate, așa cum s-a întâmplat în ultimele trei dăți când am solicitat acest lucru, dar nici cu privire la numărul cazurilor active pe localitățile județului.
Incidență de peste 15 la mie într-o localitate cu 65 de persoane, dată de un singur bolnav COVID
Date mai concrete nu am primit nici în ceea ce privește incidența cazurilor pe localitățile județului, ci doar informația că „dacă luăm după cifre incidența este cea mai mare în localitatea Ozunca Băi, unde avem 15.38 ‰, dar acesta poate fi înșelător, deoarece aici avem un singur caz. Însă populația fiind foarte redusă (de numai 65 de persoane) la calcul iese o incidență foarte mare. Localităţile cu incidenţă mare ( de peste 3 la mie) sunt cele în care de altfel am și luat măsuri suplimentare. În primul rând municipiul Sfântu Gheorghe, dar şi Angheluș, Malnaș, Arcuș, Bodoc și Valea Mare”, potrivit răspunsului DSP Covasna, transmis în noaptea de marți spre miercuri redacției Observatorul de Covasna.
În ceea ce privește numărul persoanelor aflate oficial în carantină, acesta se ridică la 697, iar cel al persoanelor aflate în izolare la domiciliu la 265.
În continuare, potrivit DSP, raportările naționale sunt modificate și actualizate în permanență, spun ei, și de aceea mai apar neconcordanțe între informările județene și cele naționale.
„Nu se poate vorbi de „zile” de decalaj. Datele sunt în permanentă modificare şi actualizare. De exemplu duminică am avut zero diferențe la persoanele decedate şi 6 persoane diferenţă la numărul total de persoane infectate în judeţ, faţă de datele naţionale”, mai explică directorul DSP, Ágoston László, în răspunsul oferit ziarului Observatorul de Covasna.
Cât despre unitățile spitalicești din județ unde pot fi tratați bolnavii COVID, SJU Covasna rămâne deocamdată încă singurul.
„Deocamdată cazurile sunt tratate la Spitalul Județean, dar dacă numărul de cazuri va crește în continuare va fi necesară transferarea cazurilor mai ușoare la Spitalul de Cardiologie Covasna”, a mai spus directorul DSP Covasna, Ágoston László.