Incubatorul de Afaceri a împlinit cinci ani
În septembrie 2006 a fost inaugurat Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe, iar ieri s-au sărbătorit cinci ani de la înfiinţare. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţii incubatoarelor de afaceri din ţară, membrii Asociaţiei Parcurilor Industriale din România, dar şi reprezentanţii firmelor care îşi desfăşoară activitatea în Incubator. Preşedintele ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că „Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe este un model naţional, iar la eveniment am semnat şi un contract de colaborare cu Asociaţia Parcurilor Industriale din România, prin care dorim să îmbunătăţim activitatea pe care o desfăşurăm”. De asemenea s-au înmânat plachete celor care au ajutat într-un fel sau altul buna funcţionare a Incubatorului din Sfântu Gheorghe.