Ieri a fost semnat la Covasna un proiect de 14 milioane de euro
E vorba despre unul dintre cele mai mari proiecte ale administraţiei publice locale, ce vizează schimbarea reţelei de apă şi canalizare pe o distanţă de 40 de kilometri
Primăria oraşului Covasna are multe proiecte depuse, dar şi câştigate, toate pentru ca imaginea oraşului să fie una mai plăcută, dar şi pentru ca viaţa localnicilor şi a turiştilor ce vin în staţiune să fie uşurată. Primarul localităţii, Lorincz Zsigmond, ne-a declarat că în cursul zilei de ieri s-a semnat unul dintre cele mai mari proiecte ale administraţiei publice locale, în valoare de 14 milioane de euro, ce vizează schimbarea reţelei de apă şi canalizare pe o distanţă de 40 de kilometri. Edilul a spus că lucrările vor începe anul viitor şi s-a arătat bucuros de faptul că se va moderniza infrastructura de apă şi canalizare a oraşului.
"Avem de asemenea un proiect în valoare de 2 milioane de euro, depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, proiect ce vizează schimbarea reţelei de apă şi canalizare în comuna Chiuruş. În cadrul Programului Operaţional de Dezvoltare am depus un alt proiect, în valoare de 3,4 milioane de euro pentru reabilitarea totală a unui tronson de pe strada Ştefan cel Mare. Sunt de părere că la anul vom semna contractele pentru aceste două proiecte. Trebuie să menţionez şi un alt proiect, în valoare de 7 milioane de euro, pentru modernizarea a 10 străzi din oraş, acest proiect este depus pe baza Măsurii 5.2. Aceste 10 străzi vor fi ca noi, aici se vor schimba reţelele de apă şi canalizare, după care vor fi asfaltate”, spune primarul Lorincz Zsigmond.
Lucrările de la staţia de epurare sunt pe sfârşite
În ceea ce priveşte lucrările care se fac la ora actuală în oraş, edilul a declarat că lucrările de la staţia de epurare sunt pe sfârşite, acestea urmând a fi terminate în cel mai scurt timp. Este vorba despre un proiect realizat cu sprijinul Ministerului Mediului, în valoare totală de 5 milioane de euro, care cuprinde lucrări de renovare a staţiei de epurare din oraş, la care se adaugă schimbarea unui kilometru din sistemul de canalizare. Primarul a ţinut să precizeze că administraţia publică locală munceşte şi din resurse proprii, amintind aici mai multe străzi din oraş ale căror asfaltări au fost făcute din bani publici, dând exemplul străzilor Ştefan cel Mare, Brazilor sau Unirii.
Teatru la Covasna după 30 de ani
Primarul Lorincz Zsigmond a vorbit şi despre aspecte ale vieţii culturale din oraş, spunând cu bucurie că oraşul Covasna va avea, după treizeci de ani de pauză, un teatru care va funcţiona în clădirea cinematografului. „Am luat un credit în valoare de 500.000 de euro pentru ca oraşul să aibă din nou teatru. Acesta va funcţiona în clădirea cinematografului, care va fi şi teatru şi cinematograf. Această clădire necesită însă lucrări ample de renovare. Acum suntem în faza în care vom lansa licitaţia, urmând ca până la data de 20 decembrie lucrările să fie terminate, acesta fiind termenul limită. Se vor face lucrări de renovare şi reabilitare atât în exterior cât şi în interior, pentru că această clădire este în momentul de faţă într-o stare nu prea bună”, ne-a declarat Lorincz. Primarul a mai spus că acest teatru va putea fi folosit de către toată lumea, şi deşi deocamdată în oraş există numai un cerc de teatru maghiar, la Voineşti există şi unul român.
Casa de Cultură, gata până pe 20 decembrie
Tot la capitolul realizări şi proiecte în cultură, primarul a amintit de un alt proiect, şi anume reabilitarea şi renovarea interioară şi exterioară a Casei de Cultură din oraş. „Este un proiect în valoare de 1,7 milioane de euro, iar lucrările trebuie finalizate până în data de 20 decembrie” - a spus primarul.
Ca şi realizare, primarul a amintit de modernizările făcute la piaţa agroalimentară din localitate, spunând că s-a modernizat inclusiv hala de comercializare a produselor lactate. Lorincz Zsigmond este de părere că în urma acestor lucrări făcute la piaţă, vânzătorii se bucură de mai mulţi clienţi.
Aşadar, la Covasna se lucrează. Angajaţii administraţiei publice locale şi-au dat seama care e cheia rezolvării multor probleme ale comunităţii, şi anume scrierea de proiecte şi absorbţia banilor europeni. Cu toate că oraşul Covasna este cunoscut drept staţiune balneară, este de fapt o localitate ca oricare alta din judeţ, cu aceleaşi probleme de infrastrucură veche, care trebuie schimbată, cu un cămin cultural şi un cinematograf dezafectat. Cu timpul însă aceste probleme pot fi rezolvate, iar dacă adunăm valoarea proiectelor pe care oraşul Covasna le are într-un fel sau altul în demarare, vedem că este vorba de multe milioane de euro, bani ce vor fi cheltuiţi pe lucrări ce vor da o altă faţă oraşului.