ACTUALITATE 17 mai 2012

Haos în jurul rețetelor electronice

de Székely Emőke | 328 vizualizări
Începând din luna iunie ar trebui să intre în vigoare folosirea rețetelor electronice, însă acest lucru e departe de-a putea fi realizat în Covasna. Începând din luna iunie ar trebui să intre în vigoare folosirea rețetelor electronice. O asemenea schimbare ar trebui gândită și pregătită din timp...

Începând din luna iunie ar trebui să intre în vigoare folosirea rețetelor electronice, însă acest lucru e departe de-a putea fi realizat în Covasna.

Începând din luna iunie ar trebui să intre în vigoare folosirea rețetelor electronice. O asemenea schimbare ar trebui gândită și pregătită din timp, însă în județul Covasna nimeni nu pare să se preocupe de acest subiect.

Medici de familie neinstruiți

Aceste formulare vor apărea pe piaţă de luna viitoare și vor conține un cod de bare, scopul lor fiind acela de a preveni și a reduce fraudele din sistemul informatic. Sună bine, dar o asemenea măsură presupune noi dotări ale medicilor de familie, dar și pentru farmacii. Președintele Colegiului Medicilor de Familie din județul Covasna, Lucia Șereș, ne-a declarat că deocamdată asupra acestor modificări în sistemul de sănătate planează o incertitudine totală. „Cei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ne-au spus că nu este treaba lor să ne instruiască, ci a Casei Naționale. Deocamdată nu a venit nimeni să le explice medicilor de familie ce va presupune această nouă rețetă, sau să îi instruiască despre folosirea noului program. Eu am fost la București unde am avut o întâlnire cu reprezentanți ai firmelor care au scris acest program. Ei ne-au explicat schimbările și procedurile tehnice, pe care mai apoi eu le-am dat mai departe medicilor de familie din județ. Se pare că cei de la CNAS instruiesc doar prin televizor, nu și în realitate, iar răspunsul pe care l-am primit de la CAS Covasna a fost acela că așteaptă să iasă legea, întrucât se tot vorbește despre noile rețete care ar trebui să intre în vigoare din iunie, dar legea încă nu a fost publicată” – spune Lucia Șereș. Ea este de părere însă că este vorba doar de o chestiune de zile până când noile rețete electronice vor avea și baza legală necesară.

Ce fac cei care nu au internet?

Dacă în mediul urban lucrurile nu par a fi foarte grave, nu același lucru se poate spune despre medicii de familie de la țară. „Sunt comune, sate în județ unde nu există internet, pe când pentru completarea rețetelor electronice este nevoie de conexiune web. De asemenea, va trebui să schimbăm imprimantele pe care le avem pentru că cele cu ace nu corespunde cerințelor, așadar avem nevoie de imprimante cu laser. Mă întreb cine va plăti aceste dotări, fără să mai amintim de faptul că a trage internet în acele comune nu este nici pe departe un lucru ieftin” – ne-a declarat Lucia Șereș.

Rețete vechi și noi eliberate paralel

Președintele Colegiului Medicilor de Familie din Covasna spune că deocamdată situația nu va fi atât de gravă întrucât timp de trei luni se pot elibera rețete de tip vechi și noi, deopotrivă. Așadar până la toamnă medicii de familie din zonele rurale ale județului pot activa la fel cum au făcut-o până acum. Ce va fi după aceea? Nu se știe.

Farmaciștilor le surâde ideea noilor rețete

Am intrat la întâmplare şi în două farmacii din Sfântu Gheorghe pentru a cere opinia farmaciștilor cu privire la noile schimbări. Ambii farmaciști ne-au spus că ideea noilor rețete este bună și că ar fi trebuit introduse de mult. În opinia lor sistemul informatizat face ca toate datele bolnavului și tratamentele pe care acesta le-a urmat și le urmează să fie mai transparente.

De ce atâta schimbare?

Pacienților nu le prea este pe plac ideea noilor rețete. Maria Drăgăşan locuiește în Sfântu Gheorghe, este pensionară și merge lună de lună la medicul de familie pentru a-și prescrie rețeta. Suferă de mai multe boli de ani buni, așadar umblatul după rețetă și medicamente este o obișnuință pentru ea. „Eu nu înțeleg de ce tot schimbă atâta rețetele, medicamentele, farmaciile, toate se schimbă în continuu, dar niciodată în bine. Numai la schimbare le stă capul la parlamentari, dar soluții nu se aduc. M-am obișnuit mai greu și cu rețeta asta care este acum, prima dată m-am dus la farmacie și acolo mi-au dat-o înapoi spunând că trebuie completată. M-am învățat să o completez, așa că acum ar fi bine să o lase așa” – spune bătrâna.

Váncsai János este de asemenea din Sfântu Gheorghe, iar părerea lui despre noile rețete este aceeași. „Să modernizeze spitalele și să îi facă pe medici să rămână în țară, ar fi mult mai bine decât să se gândească la schimbarea rețetelor. Probabil că sunt și aici interese neștiute de noi. Nu cred că cea mai arzătoare problemă a sistemului sanitar românesc este demodarea rețetelor. Au făcut atâta vâlvă din reformarea sistemului sanitar, să înțeleg că asta e marea reformă? Cu toate acestea nu prea avem ce face, ne conformăm pentru că avem nevoie de medicamente. Ne place, nu ne place, asta este, învățăm și noul sistem că nu avem încotro” – ne-a spus bărbatul.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.