ACTUALITATE 31 ianuarie 2016

Handbal: CSM, victorie în primul meci pe 2016

de Sever Ioan Miu | 947 vizualizări

În primul meci de la reluarea campionatului, pe 30 ianuarie, echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe a învins echipa CSS Sporting Ghimbav. Scorul a fost 42-17, la pauză tabela de marcaj arătând 19-7 pentru gazde. Meciul s-a desfășurat în Sala Sporturilor „Szabó Kati”.

Pentru covăsneni, topul marcatorilor a fost dominat de George Chira, cu 13 goluri. Pe locul doi Octavian Cristea, care a împlinit 15 ani în ziua meciului, a marcat 9 goluri, în timp ce Laurențiu Bălăceanu a înscris de 5 ori.

„Acest meci a însemnat pentru noi o etapă de pregătire pentru meciurile cu grad ridicat de dificultate. Mai avem două etape din returul campionatului, urmând turneele de sală și ne pregătim deja pentru turneele semifinale și, sperăm, chiar și turneul final”, a declarat reprezentantul CSM Ovidiu Chira. Ultimele meciuri din retur vor fi pe 13 februarie, când CSM Sfântu Gheorghe va juca, în deplasare, cu CSS Ploiești, respectiv pe 20 februarie, când va întâlni, acasă, formația CSM Ploiești. „Până la acea dată clasamentul va fi, credem, aproape definitiv. Bănuiesc că CSM Sfântu Gheorghe va rămâne lider și după terminarea campionatelor de serie”, a mai spus Chira.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.