ACTUALITATE 5 iunie 2014

Fotografi din 13 țări s-au înscris la Concursul Internaţional de Fotografie „TransNatura”

de Székely Emőke | 992 vizualizări

Asociaţia „Vadon” din Sfântu Gheorghe organizează primul concurs internaţional de fotografie de natură „TransNatura”, la care s-au înscris 70 de fotografi cu peste 400 de lucrări în cele două categorii de concurs: fotografii de peisaj și fotografii cu animale sălbatice. Cei mai mulți sunt din România și Ungaria, dar s-au înscris și fotografi din Franța, Israel, Norvegia, Indonezia, Germania, Anglia, Africa de Sud, Malaezia, Polonia, Serbia și chiar... Samoa.

Interesul crescut față de acest concurs i-a surprins și pe organizatori, președintele Asociației „Vadon”, Demeter János, spunând că nu s-ar fi gândit că în decurs de câteva săptămâni site-ul Asociației va fi vizitat de oameni din toată lumea, iar la concurs se vor înscrie fotografi din 13 țări. „Printre persoanele care au trimis fotografii se numără nu doar fotografi amatori, ci și profesioniști, artiști care dețin deja premii Wild Life sau National Geographic. Am primit lucrări foarte bune, iar alegerea celor mai bune lucrări este de datoria juriului. Jurizarea se va face în două etape: în prima etapă fiecare membru al juriului va alege câte 15 fotografii în fiecare categorie, apoi din acestea vor alege 30 cele mai bune, care vor intra practic în finală” – a declarat președintele Demeter János.

Juriul este format din 5 specialiști – Orsolya Haarberg (Norvegia), Milan Radisics (Ungaria), Florin Andreescu (România), Damokos Csaba (România), Ştefan Dorel Gaina Gerendi (România).

Premiile nu sunt deloc de neglijat, premiul I este în valoare de 500 de euro, premiul II de 250 de euro, premiul III de 150 de euro, iar marele premiu va fi de 1.000 de euro. De asemenea va fi și un premiu de popularitate în valoare de 300 de euro, care va fi ales de public pe site-ul Asociației.

Rezultatele concursului vor fi anunțate pe data de 18 iunie, iar din cele mai bune lucrări va fi organizată o expoziție în aer liber, cu vernisajul pe 4 iulie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.