ACTUALITATE 16 februarie 2012

Fiscul recuperează banii şi de la morţi!

de Simona Negrila | 657 vizualizări
Deşi soţia a decedat de aproape patru ani, soţul primeşte încă somaţie de plată de la Finanţe pe numele acesteia. Pentru a evita astfel de situaţii, soluţia ar fi stabilirea moştenitorului legal şi preluarea datoriei. Rudele unei femei decedate continuă să primească somaţii de la Finanţele Publice...

Deşi soţia a decedat de aproape patru ani, soţul primeşte încă somaţie de plată de la Finanţe pe numele acesteia. Pentru a evita astfel de situaţii, soluţia ar fi stabilirea moştenitorului legal şi preluarea datoriei.

Rudele unei femei decedate continuă să primească somaţii de la Finanţele Publice Covasna deşi au trecut aproape patru ani de la moartea acesteia.

„Trist, dar adevărat. În fiecare an primesc pe numele soţiei somaţie de plată de la Administraţia Finanţelor Publice. Cred că este vorba despre o diferenţă de impozit de acum câţiva ani. Suma nu este mare, dar creşte de la an la an deoarece se adaugă penalităţi”, ne-a declarat soţul.

Până acum, acesta s-a gândit să ignore aceste „hârtii”, dar ele nu sunt de ignorat. La anul, soţia decedată va trebui să plătească şi mai mult.

Datoria trebuie plătită

Reprezentantul Direcţiei Finanţelor Publice Covasna spune că datoriile trebuiesc achitate, chiar dacă cel în cauză a decedat.

„Legea spune că moştenitorul primeşte atât bunuri cât şi datorii. Doar amenzile nu se preiau de către moştenitori. Dacă în urma somaţiilor de plată nu se primeşte niciun răspuns şi nimeni nu se prezintă cu acte făcute în urma unei dezbateri succesorale pentru a demonstra cine este moştenitorul, nu se modifică datele din evidenţa noastră. Noi însă suntem obligaţi să urmăm calea legală şi să mergem mai departe. Să trimitem notificări la Primărie pentru a vedea dacă persoana are bunuri în proprietate pentru a putea începe acţiunea de executare silită, iar Primăria trimite adrese la Notar pentru a verifica dezbaterea succesorală şi pentru a stabili cine este moştenitorul. În acel moment datoria sau titlul executoriu trece la moştenitor. Datoria însă trebuie plătită oricum”, ne lămureşte dir. Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Covasna, Ambrus Attila.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.