Cătălina Curceanu: „Le-aş mai spune tinerilor să nu aleagă o carieră doar bazată pe câştig”

Cătălina Curceanu, câştigătoarea titlului de „Femeia anului lector în fizică” („Women in Physics Lecturer”), prim-cercetător în fizica experimentală la Institutul Național de Fizică Nucleară (INFN), la Laboratori Nazionali di Frascati (Roma) s-a aflat pentru câteva zile în orașul natal, Sfântu Gheorghe. Cu această ocazie, cercetătorul a susținut două prezentări la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, atât pentru elevi, cât şi pentru publicul larg. Înainte să se întoarcă în laboratorul unde cercetează stele, particule şi atomi, Cătălina Curceanu ne-a vorbit, în interviul care urmează, despre cele mai recente realizări, despre proiecte, despre tineri şi bineînţeles, despre fizică.

– Despre prezentarea susţinută în faţa elevilor, „Simfonia cuantică: de la bit la qubit!” am discutat deja. Ce ne puteţi spune despre a doua prezentare susţinută miercuri seara la CNMV, „De la Big Bang la găurile negre: un Univers în evoluție!”?

– Partea neaşteptată a fost că sala a fost aproape plină, deci au fost aproape 100 de persoane de toate vârstele, de la 6 ani până la peste 80 de ani. Le-am vorbit despre o parte din misterele fizicii moderne. De exemplu despre găurile negre, despre teoria lui Einstein – unde descrie spaţiul, timpul şi materia în Univers şi despre ce s-ar putea întâmpla dacă cineva ar intra într-o gaură neagră. (...) Am avut surpriza unui elev de clasa a VI-a care ştia o mulţime de lucruri.

– În interviurile acordate în trecut spuneaţi că aţi descoperit pasiunea pentru fizică încă din copilărie. Acum, după atâţia ani de experienţă, cât a rămas pasiune şi cât înseamnă munca?

– Pasiunea este extraordinar de importantă, dar munca este foarte multă. Cred că dacă nu eşti un geniu din naştere, munca este cheia succesului care te poate ajuta într-o carieră de genul acesta. Ea este cea care face diferenţa în final. Totuşi, la baza muncii trebuie să stea pasiunea pentru că altfel e greu să stai 10-12 ore să munceşti. Într-adevăr, am descoperit pasiunea aceasta când eram ca băieţelul de ieri, de clasa a VI-a, uitându-mă la stele, întrebându-mă şi citind. Am avut şi noroc de profesori buni şi cred că este important să ai profesori care te ajută şi îţi stimulează imaginaţia.

– De ce aţi ales fizica şi nu o altă ştiinţă exactă?

– Pentru că fizica este „regina ştiinţelor”. Ca să înţelegi Universul şi natura pe cât de mult posibil, doar fizica te poate ajuta. Înţelegerea actuală a Universului şi a lumii particulelor, a lumii microscopice este dată de fizică. Acest domeniu stă la baza medicinei, a biologiei, a chimiei şi aşa mai departe.

– Cum arată o zi din viaţa Cătălinei Curceanu?

– În primul rând trebuie spus că nu există o zi tipică. Fiecare zi poate fi cu totul diferită faţă de ziua anterioară. Anumite zile sunt mai plictisitoare în sensul că fiind conducătorul unui grup de cercetători, eu trebuie să scriu proiecte, să aplic pentru fonduri – lucruri destul de importante pentru că nu poţi să faci cercetare fără bani. Alte zile le petrecem în laborator, testând vreun aparat nou, neştiind ce o să iasă. În alte zile suntem la acceleratorul de particule şi facem măsurători sau într-un laborator subteran. Singurul lucru tipic este exact faptul că ziua de muncă are, în general, cel puţin 10 ore, iar de multe ori lucrăm şi sâmbăta şi duminica. O altă constantă este colaborarea cu colegii din foarte multe ţări, din alte grupuri sau proiecte.

– Ce le-aţi transmite tinerilor din Sfântu Gheorghe sau din alte zone ale judeţului Covasna care nu au curajul să viseze la cariere de top fiind intimidaţi de faptul că provin dintr-o localitate mică?

– Le-aş transmite că se poate. Eu sunt un exemplu clar în această direcţie. Se poate ajunge oriunde cu muncă şi cu seriozitate. Dacă faci un lucru în care te implici, trebuie să te implici cu adevărat de la început, până la capăt. Nu sunt singurul exemplu pentru că dacă aş fi singurul aş fi excepţia. Am colegi chiar din România în grupul meu şi asta e dovadă că poţi să ajungi oriunde dacă te implici şi lucrezi cu seriozitate şi cu pasiune. Să nu se lase descurajaţi înainte chiar de a începe un parcurs în această viaţă. Le-aş mai spune tinerilor să nu aleagă o carieră doar bazată pe câştig pentru că vor avea de trăit cel puţin 40 de ani de activitate în muncă, practic jumătate din viaţă, făcând acel lucru. Evident că banii au şi ei rostul lor, dar este chiar adevărat că banii nu dau fericirea.

– Care sunt avantajele pe care le oferă o carieră de cercetător? Dar dezavantajele?

– Cariera de cercetător este una dificilă pentru că există o competiţie foarte mare. E uşor de intrat la Facultate, dar nu chiar aşa uşor de ieşit. Neapărat după acest pas trebuie făcut un doctorat, fie în România sau în străinătate. În ceea ce priveşte avantajele, pe lângă faptul că poţi să îţi faci din pasiune o meserie, ai ocazia să vezi lumea întreagă prin conferinţe şi colaborări. Eu, spre exemplu, în acest an am fost în Japonia, în China şi în Australia, tocmai pe baza colaborărilor, experimentelor şi conferinţelor. Prin aceste oportunităţi cunoşti o serie întreagă de culturi, de persoane care vin cu un fond diferit. La Frascati am un grup format din 20 de persoane din China, Austria, România, Italia, Japonia. Ai posibilitatea să vezi şi să cunoşti lumea. Dezavantajele pot fi legate oarecum de avantaje prin faptul că există un dinamism foarte mare. Trebuie să fii pregătit ca astăzi să stai o lună în Germania, apoi în Italia. Dacă ai o familie e mai greu, dar nu imposibil. În plus, trebuie tot timpul să participi la concursuri şi să nu renunţi.

– Având în vedere că şi dvs. şi sora dvs. (n.r. Luminiţa Costea, directoarea CNMV) v-aţi orientat spre cariere în fizică, aveţi vreun model în familie care v-a îndreptat spre ştiinţele exacte?

– Mai avem o soră care a studiat inginerie. Părinţii ne-au încurajat întotdeauna să facem ceea ce ne place. Când am fost mici, părinţii ne-au înscris la vioară, la sport, la balet, la dansuri moderne, tocmai ca să explorăm o gamă foarte largă de posibilităţi şi să putem alege ceea ce ne place. (...) Pasiunea pentru fizică a venit natural, însă de când am deschis ochii asupra minunăţiilor lumii, adică spre stele sau univers, pentru mine cel puţin a fost clar că asta trebuie să fac.

– Ce putem să facem ca ştiinţa să fie atractivă pentru tineri?

– Asta este o problemă destul de dificilă nu doar în România, ci în lumea întreagă. Ştiinţa poate părea de multe ori plictisitoare sau greoaie sau de neînţeles. Eu cred că o mare parte din capacitatea de a atrage elevii spre aceste materii este în mâna profesorilor, în modul în care predau şi reuşesc să le transmită elevilor importanţa, nu doar frumuseţea studiului ştiinţei. Pe urmă, societatea ca un întreg ar trebui să investească mai mult în ştiinţă, chiar şi prin mijloacele de comunicare. (...) Şi autorităţile locale ar trebui să investească mai mult în activităţi care să premieze mai mult ştiinţa. În plus, cei care au bani pe care ar putea să îi investească, ar putea să dea o parte din aceşti bani pentru încurajarea activităţilor extraşcolare.

Avem o propunere pentru un experiment ştiinţific adevărat care ar putea fi organizat la şcoală şi care i-ar putea implica direct pe elevi. Este vorba despre achiziţionarea unor detectoare, care sunt comerciale şi care costă circa 200 de euro. Acestea măsoară radonul, un element radioactiv, gazos, care este generat în interiorul Pământului din dezintegrările uraniului şi toriului din scoarţa terestră. Ar fi interesant de făcut o hartă a radonului pe teritoriul oraşului, ducând aceste detectoare la elevi acasă şi înregistrând ce se întâmplă. Analiza datelor ar putea oferi o hartă a radioactivităţii la nivel de oraş. Un prim obiectiv al experimentului ar fi crearea hărţii radioactivităţii naturale a acestui oraş. Pe de altă parte, radonul este a doua sau a treia sursă de cancer la plămâni, iar dacă pe hartă un loc arată o radioactivitate mare ar trebui corelat cu numărul de cazuri de cancer la plămâni, fapt care ar putea genera un adevărat proiect de cercetare. În plus, a fost făcută o ipoteză cum că radonul ar fi un indicator al cutremurelor. (...) Acest proiect s-ar putea dezvolta în unul cu valenţă ştiinţifică şi unul în care i-ar putea face pe elevi să devină interesaţi în mai multe domenii: fizică, informatică, geologie, medicină, biologie. Cred că acest proiect ar putea deveni o premieră pe ţară, promovând astfel oraşul, dar şi şcoala. Costul acestui proiect nu este excesiv.

– Este Masterclass-ul pe care îl organizaţi în Italia un astfel de model de activitate care încurajează tinerii să se îndrepte spre ştiinţele exacte?

– Desigur. Este un masterclass de excelenţă care nu ar putea fi replicat exact cum este într-o realitate locală pentru că are o parte de cursuri de fizică modernă din diverse domenii, particule, acceleratoare, mecanică cuantică, însă ceea ce ne caracterizează din punct de vedere al excelenţei este faptul că propunem un număr de experimente care pot fi făcute doar într-un mare institut de cercetare. Anul trecut am avut participanţi din 10 ţări, 80 de elevi din vreo 20 de licee şi suntem foarte mândri că putem să le oferim elevilor această posibilitate.

– Am înţeles că veniţi cel puţin o dată pe an în România. Cum vedeţi că se schimbă ţara noastră? Mergem într-o direcţie pozitivă?

– Până în 2008 chiar eram optimistă. La ora actuală nu ştiu ce să mai spun. Nu mai am optimismul pe care îl aveam atunci. Multe dintre motive sunt obiective. Criza financiară este reală şi s-a simţit la nivel mondial, însă şi România a contribuit la accentuarea acesteia, atât din punct de vedere politic şi mai ales în ceea ce priveşte corupţia. România este o ţară care ar putea da mai mult. Nu ştiu dacă mult mai mult, dar trebuie să începem cu puţin mai mult. Nu mi-am pierdut orice speranţă, dar acestea sunt legate de tineri.

– Dar Sfântu Gheorghe?

– Lăsând la o parte şanţurile din faţa şcolii (n.red. CNMV) şi din alte părţi, care am înţeles că enervează foarte multă populaţie, centrul oraşului chiar mi-a plăcut cum a fost reorganizat. (...) Progrese probabil că sunt, dar nu le-am văzut în clar, concret şi tangibil.

– Care sunt proiectele la care lucraţi în prezent?

– Proiectele la care lucrez se axează pe două linii principale: pe experimente care studiază interacţia dintre anumite genuri de particule la un accelerator pe care îl avem chiar în institut şi pe experimente efectuate sub un munte, într-un laborator care se numeşte subteran, la Gran Sasso, unde filtrăm razele cosmice. În acesta din urmă scopul este să vedem dacă mecanica cuantică actuală este o teorie finală sau o limită a unei alte teorii pe care încă nu am descoperit-o. Asta ar fi o revoluţie ştiinţifică extraordinară.

– Recent aţi primit titlul de „Women in Physics Lecturer”. Ce înseamnă această distincţie pentru dvs.?

– Am ţinut o serie de conferinţe în nouă mari oraşe din Australia şi a fost foarte frumos. Este una dintre experienţele cele mai frumoase pe care le-am avut în viaţa mea pentru că a fost premiată dorinţa mea de a populariza ştiinţa şi de a încuraja fetele să studieze ştiinţă. Există o diferenţă mare între numărul de femei cercetător şi cel de bărbaţi care fac această meserie. Astfel am ţinut conferinţe la multe colegii doar de fete şi am fost extrem de fericită, măgulită şi entuziasmată. Consider că este un premiu care m-a făcut cea mai fericită şi mândră de faptul că am avut posibilitatea să le vorbesc altora despre ştiinţă.

– De la Sfântu Gheorghe încotro?

– Mă întorc în Italia, iar din Italia voi merge la Bruxelles pentru că avem un proiect european care debutează pe 20 octombrie, de mecanică cuantică, ce vede implicate aproximativ 30 de ţări, iar în decembrie ar trebui să merg în India, la Bangalore pentru o conferinţă tot de mecanică cuantică.