Două accidente ușoare petrecute joi dimineață, în Târgu Secuiesc și Brețcu
Două accidente rutiere s-au produs joi dimineață, 17 iulie, în județul Covasna, în localitățile Târgu Secuiesc și Brețcu. În primul eveniment un șofer de 41 de ani a ajuns la spital după ce a lovit un parapet încercând să evite un animal aflat pe carosabil. Al doilea accident s-a petrecut în jurul orei 09:35, pe DN11, ca urmare a nepăstrării distanței de siguranță între două autoturisme. Un bărbat de 58 de ani a fost rănit, iar în una dintre mașini se aflau și trei copii, care au scăpat nevătămați datorită sistemelor de siguranță folosite corespunzător.
Primul accident s-a produs în jurul orei 04:00, în Târgu Secuiesc.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 41 de ani aflat la volanul unui autovehicul care circula pe strada 1 Decembrie 1918, a lovit parapetul din beton ce separă sensurile de circulație, în încercarea de a evita un animal aflat pe carosabil.
În urma acestui eveniment șoferul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, transmite IPJ Covasna.
În aceeași zi, în jurul orei 09.35, polițiștii au fost sesizați despre un alt accident rutier petrecut pe DN 11, în afara localității Brețcu.
„Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabilit că evenimentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță între autovehiculele aflate în mers, astfel că două autoturisme au intrat în coliziune.
În urma impactului unul dintre conducătorii auto implicați, un bărbat de 58 de ani, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii șoferi implicați au fost testați alcoolscop, iar rezultatele au fost negative”, mai transmit oamenii legii.
În comunicatul de presă se mai arată că în una dintre mașinile implicate se aflau și trei copii minori care erau transportați în sisteme de retenție adaptate vârstelor acestora și nici unul dintre ei nu a suferit leziuni în urma accidentului.
Polițiștii reamintesc importanța conduitei preventive în trafic, dar și a atenției sporite, pentru a putea evita situațiile neprevăzute. Circulați cu respectarea normelor rutiere și, în niciun caz, nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice ori substanțe interzise.