Expoziţie de lucru de mână
Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe este gazda unei expoziţii a membrelor Clubului „Mâini Dibace” din oraş. Vernisajul a avut loc vineri după masă, iar nimic nu este o dovadă mai bună a faptului că evenimentul a fost unul reuşit, decât sala arhiplină.
„Lucrul de mână este o boală contagioasă, de care nu te poţi vindeca” – spunea Barna Jolán, membră a clubului. Cele peste douăzeci de femei care şi-au expus lucrările înţeleg cel mai bine aceste cuvinte, dat fiind faptul că ele se adună în fiecare luni după masă în pivniţa Casei de Cultură pentru a lucra împreună şi pentru a face schimb de experienţă.
Printre lucrările expuse au fost de toate, de la mărgele la haine tricotate şi croşetate, de la cusături la broderii. Şi-au găsit locul şi unele piese vechi de sute de ani, păstrate cu sfinţenie în sertarele din casele acestor femei, dar şi îmbrăcăminte modernă, creată prin tehnologii tradiţionale.
Directorul Casei de Cultură Kónya Ádám, Dulányi Aladár, a fost de părere că instituţia nu a găzduit o expoziţie cu un asemenea succes în ultima perioadă. Cei ce doresc să arunce o privire asupra exponatelor o pot face timp de două săptămâni, perioadă în care expoziţia va fi deschisă.