ACTUALITATE 7 mai 2012

Eventuala schimbare a prefectului nu va influența desfășurarea alegerilor

de Székely Emőke | 506 vizualizări

Populația nu va simți în derularea alegerilor eventuala schimbare a prefectului – este de părere prefectul György Ervin. El a declarat că județul Covasna este în grafic în ceea ce privește pregătirile pentru alegeri, până cel târziu la data de 30 mai se va efectua întocmirea listei cu jurişti şi alte persoane propuse de primar care au, de regulă, cel puţin studii medii şi nu fac parte din niciun partid politic, dintre care vor fi desemnaţi preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia.

„Mecanismul alegerilor este pus la punct şi funcţionează. Înlocuirea prefecţilor în ajunul alegerilor nu este o măsură neapărat logică, dar chiar dacă se procedează aşa, pregătirea alegerilor se va face în mod corect. Deciziile se iau la nivel politic, chiar dacă prefectul este apolitic. De asemenea, dacă chiar se schimbă prefectul, consider că normal ar fi ca într-un judeţ în care trei sferturi din populaţie este de etnie maghiară, şi prefectul să fie din rândul acesteia. În acest sens nu mai funcţionează paralelismul cu sistemul francez, care stă – teoretic – şi la baza sistemului din România. Acolo prefectul reprezintă statul şi nu guvernul, şi chiar dacă şi acolo se manifestă anumite preferinţe, prefectul nu poate fi schimbat la orice schimbare de guvern. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că acolo lucrurile oarecum s-au cristalizat, având în vedere că instituţia prefectului funcţionează de mai bine de 200 de ani, fiind înfiinţată de Napoleon Bonaparte, la începutul anilor 1800” – a declarat prefectul György Ervin.

Acesta a mai spus că instituția pe care o conduce a avut în vizor întotdeauna respectarea legii, dar de fiecare dată când a constatat că una sau mai multe administrații publice locale încalcă legea, mai întâi le-a trimis somație, și dacă nu au remediat situația, doar atunci i-a atacat în instanță.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 8 mai 2012
Acest prefect (fost membru UDMR) a inchis de prea multe ori ochii la ilegalitatile pe care le-au comis cei din administratia UDMR si PCM. Deci se pare ca un prefect maghiar nu face treaba pe care e citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.