ACTUALITATE 9 martie 2016

„Elevii trebuie să se pună serios pe învăţat”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1504 vizualizări

Aproape 30% dintre elevii din judeţ au luat note de trecere la toate materiile la simularea evaluării naționale

Inspectoratul Şcoalar Judeţean Covasna a făcut publice statisticile la nivel de judeţ, apărute în urma Evaluării Naţionale din luna februarie a acestui an. Potrivit acestora, procentul general de promovare este de 29,46% – la limba română au promovat 50,27% dintre elevi, la matematică 32,92% şi 80% la limba maghiară.

„Elevii trebuie să se pună serios pe învăţat, părinţii trebuie să fie mai interesaţi şi să îi controleze pe copii dacă merg la şcoală, dacă participă la pregătirile suplimentare, dacă fac şi temele şi în plus, colegii mei, mai ales acolo unde sunt procentaje slabe sau chiar zero, să lucreze mult mai mult la noţiunile de bază”, a declarat inspectorul şcolar general Kiss Imre, care a mai precizat că va intensifica prezenţa inspectorilor în şcoli.

Inspectorul şcolar general a mai adăugat că nu statistica este cea care contează. „Noi vrem ca elevii să reuşească după aceea prin munca lor”.

Procent de promovare la limba română de 50%

Potrivit datelor oferite de statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, procentul de promovare la simularea naţională de limba şi literatura română este de 50,27%.

„Ca inspector văd o constantă. Ţinând cont de specificul elevilor din judeţul nostru, la limba română sunt dificultăţi, în special de înţelegere a sensului unor cuvinte şi de concepere a unei compuneri corecte, în special din punct de vedere gramatical. Aici sunt aspectele unde elevii noştri pierd, însă vă asigur că profesorii noştri de română fac eforturi deosebite pentru a aduce aceşti elevi la un nivel cât mai bun”, a spus inspectorul de specialitate la Limba și Literatura Română și Limba Latină, Maria Pandele.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, care a participat cu 20 de elevi la această simulare, a obţinut un procent de promovabilitate de 100%. Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” a obţinut procent de promovabilitate de 95,83%. În top se situează şi liceele maghiare „Székely Mikó” cu 77,67%, „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc cu 73,47% sau „Mikes Kelemen” cu 64,65%.

Şcoli cu promovabilitate zero

La celălalt pol al clasamentului se găsesc şi şcoli care au promovabilitate zero. Aici se situează şcolile din Aita Seacă, Căpeni, Mărtineni, Racoşul de Sus, Hăghig şi Araci. „Este vorba de structuri unde sunt foarte puţini copii numeric şi provin din medii defavorizate, însă şi acolo vă asigur că sunt colegi care fac eforturi de a-i aduce la un anumit nivel”, a declarat inspectorul de specialitate la Limba și Literatura Română.

„Se lucrează susţinut. Sunt cadre didactice care lucrează, dar eu susţin acest aspect că efortul nu ar trebui să fie doar al cadrelor didactice, ci şi al elevilor. Trebuie responsabilizaţi în acelaşi timp şi părinţii, care trebuie să urmărească elevii în procesul lor de învăţare”, a mai spus Maria Pandele.

Statistica Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna arată, de asemenea, că promovabilitatea la nivelul zonei urbane a fost de 57,55%, în vreme ce în rural, acest procent a fost de 41,19%. La secţia română, promovabilitatea a fost de 66,79%, iar la secţia maghiară de 43,69%.

Procent de promovare de 80% la limba maghiară

Rezultatele statistice prezentate la conferinţa de presă arată că elevii care au susţinut simularea evaluării naţionale la limba maghiară au promovat în procent de 80%.

„Media de promovare la nivel naţional este de 76%”, a spus Kőmíves Noémi, inspector de specialitate Limba Maghiară și Minorități.

În mediul rural au promovat 73,47% dintre elevii care au susţinut această probă, iar în cel urban 85,37%.

Doar 33% dintre elevi au promovat la matematică

La simularea de la matematică au participat 90,79% dintre elevi, lipsind doar 188 de elevi. Procentul de promovare la nivelul judeţului este de 32,92%, cu 0,32% mai mult decât media naţională.

Cel mai mare procent de promovare a fost de 78,64%, obţinut de Liceul „Székely Mikó”. Liceele „Mircea Eliade” şi „Nagy Mózes” se află în top cu promovabilitate de 70%, dar şi CN „Mihai Viteazul” cu 59,72%.

„Din 79 de unităţi de învăţământ avem 19 unităţi cu procent zero de promovabilitate. În aceste 19 unităţi învaţă 221 de elevi. Sunt şcoli generale cu efective mici. Şcolile din Lemnia, Aita Seacă, Chichiş, Valea Seacă, Căpeni, Doboşeni sau Barcani fac parte din această categorie, dar şi şcoala „Néri Szent Fülöp” sau „Gödri Ferenc””, a spus Vass Csilla, inspector de specialitate Matematică-Informatică.

Potrivit acesteia, la această simulare s-a obţinut o singură notă de 10 la matematică, 22 de note de 9,99 şi 56 de note peste 8.

„Din păcate doar 85% dintre elevi au reuşit să dea răspunsuri corecte la operaţii în mulţimea numerelor naturale, 79% dintre elevi au reuşit să deseneze corect o piramidă patrulateră regulată şi 63% au reuşit să extragă nişte informaţii dintr-un tabel. De asemenea, cele mai mici rezultate au fost obţinut la problemele de geometrie”, a mai spus inspectorul specializat.

Vass Csilla a precizat în conferinţa de presă: „Matematica se învaţă doar cu antrenament. Practic aceste rezultate arată că elevii nu au dobândit informaţii esenţiale în anii anteriori, V – VII. Mai mult, elevii nu sunt motivaţi să se pregătească la matematică pentru că nu există un concurs de intrare la liceu”.

Programa încărcată, neparticiparea elevilor la pregătirile suplimentare, dar şi lipsa exerciţiului individual sunt alte motive care au determinat procentul scăzut la simularea la matematică.

 

Teme articol: elevi educatie invatamant
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Antena 3, 10 martie 2016
mai sunt unii care si-au incercat talentul in sport dar noroc cu golanii din partid care i-au intins o mana de ajutor...
lili, 10 martie 2016
Mare branza nu e... Varfurile ajung la facultati bune, aia de mijloc la Spiru Haret sau la Extensia Sf Gheorghe iar restul vor munci la Kaufland sau la Autoliv... Nici nu le trebuie mai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.