Nu vreau să se înţeleagă nimic greşit, nu vreau să se interpreteze argotic, aşa că o spun din capul locului: „Autonomuia” din titlu este o licenţă personală aproape poetică, un joc de cuvinte habar n-am cât de inspirat între „autonom” şi „a muia” pentru a denumi starea de solubilitate (conform DEX-ului limbii române, „a muia” înseamnă, printre altele, şi încercarea de a oferi o stare de solubilitate unui obiect oarecare)  a ideii de autonomie teritorială pe care o tot vântură prin faţa sau prin spatele nostru diverşi politicieni maghiari din România şi din Ungaria. Singura problemă a fost că n-am reuşit, din cauza nepriceperii mele în materie de laptopuri, să introduc un accent ascuţit pe ultimul „a” din respectivul cuvânt, pentru ca totul să devină cu totul limpede şi fără echivoc.

Întorcându-ne la Ţinutul Secuiesc şi autonomia lui, nu pot să nu constat că se mişcă ceva în domeniul cu pricina şi nu toate mişcările astea sunt la locul lor. Mă gândesc, de pildă, la bătaia administrată unui cetăţean român (nu politician, dragilor, ci cetăţean român, el n-a fost bătut pentru că a condus, cu 12 ani în urmă, organizaţia judeţeană a unui partid care nici măcar nu s-a certat cu maghiarii) de nişte tineri maghiari beţi, care nu suportau să întâlnească în noaptea de Revelion, pe o stradă din Sf. Gheorghe, un ignorant în materie de „igen” şi „parancsolni” (cred c-ar fi bătut şi-un congolez rătăcit, întâmplător, prin zonă la ora aia). Aud că pe la Vâlcele a fost rupt, în aceeaşi noapte, un drapel tricolor românesc – ceea ce n-ar fi, în sine, o mare dandana, s-a mai întâmplat şi-o să se mai întâmple, doar că se cam adună şi nu dă frumos ideii de convieţuire armonioasă...

Cireaşa pe tortul autonomist o pune, însă, preşedintele Parlamentului maghiar, un oarecare domn Kover Laszlo, care a declarat la Tg. Mureş că maghiarii se află la jumătatea marşului victorios spre autonomia Ţinutului Secuiesc. Or fi, dar totul depinde de lungimea drumului pe care mărşăluiesc ei şi de numărul sticlelor de szilvapalincă deschise la fiecare punct de control. Într-un acces bisericos străfulgerându-i mintea, domnia sa i-a comparat pe luptătorii pentru autonomia secuilor cu nişte martiri, un soi de sfinţi rupţi, hărtăniţi, răstigniţi, expuşi aprobiului public. Dacă mă uit jur-împrejur în oraşul-lumină Sf. Gheorghe şi aiurea prin judeţ nu reuşesc să văd niciun martir secui răstignit sau discriminat altfel decât pozitiv. Secuii n-au martiri pentru că luptătorii lor sunt la butoane, ei conduc  judeţul, ei conduc instituţii publice, primării, ei hotărăsc impozite şi taxe, ei pot călători fără vize în SUA, Canada, Australia şi oriunde altundeva pentru că obţin foarte uşor cetăţenia ungară, ei beneficiază de slăbiciunile şi indecizia cu iz electoral a politicienilor români, în stare să se facă preş atunci când au nevoie de voturi în Parlament sau de o participare a UDMR la guvernare, ei fac totul, ei cumpără şi vând totul... Care martiri, de unde martiri? Martiri sunt, eventual, românii minoritari din Secuime, cărora li se cere să plece acasă, dar nici ei nu sunt întotdeauna ce par a fi. Dacă mă gândesc bine, martiri vor fi secuii abia în momentul în care vor fi obţinut autonomia, când li se va fi tăiat accesul la bugetul statului român. Să vezi atunci falimente, sinucideri, răscoale.

N-aş trece prea uşor nici peste intenţia statului ungar de a înlesni cumpărarea de terenuri agricole în Transilvania, contra unor rente viagere acordate celor care acceptă să-şi vândă pământul. Nu sunt deloc sigur că Legea vânzării terenurilor către străini, adoptată în Parlamentul României  în decembrie anul trecut, reuşeşte să anihileze intenţiile vădit acaparatoare ale statului ungar pe teritoriul României. Deocamdată, Traian Băsescu n-a promulgat legea românească, ea a fost trimisă spre reexaminare Parlamentului, dar Uniunea Europeană are principii clare în privinţa deschiderii graniţelor către amatorii de pământ românesc. Vom scăpa, uşor-uşor, şi de păduri (mă rog, cele pe care le-a mai lăsat Verestoy în picioare), şi de izvoarele de ape minerale... La fel de uşor cum am scăpat de industria chimică, metalurgică, de combinatele de porci, de atâtea altele.

Mă aştept ca accesele astea autonomiste să continue. Ungaria este în an electoral şi nici la noi nu va fi mai simplu. Puterea de la Budapesta are nevoie de voturile celor vreo 300.000 de români cu cetăţenie maghiară, în vreme ce Puterea de la Bucureşti are nevoie de votul naţionaliştilor români. Să vezi atunci păruială politică, să vezi atunci autonomuie teritorială pe criterii etnice!