Două săptămâni până la Let’s Do It, Romania!
Pe 28 septembrie va avea loc o nouă curăţenie generală
Pe data de 28 septembrie va avea loc o nouă ediție a campaniei de curățenie generală „Let’s Do It, Romania!”. La fel ca în anii trecuți, la eveniment participă și voluntarii din județul Covasna, care vor aduna gunoaie din locurile frecventate de turiști. Coordonatorul pe județ al proiectului, Daniel Bulai, ne-a declarat că se așteaptă la câteva sute de participanți.
„Acțiunea va avea loc pe 28 septembrie, ne vom întâlni în Sfântu Gheorghe, la chioşcurile cu flori din Parcul Central la ora 9, când voluntarii se vor înscrie și vor primi saci și mănuși. După aceea vom porni la locul faptei, de unde vom aduna gunoiul. Iar dacă mă întrebați unde anume, aceasta depinde de implicarea celor cărora le pasă de natură. Există o aplicație pentru telefoanele inteligente, Trash-Out, iar aici oricine poate încărca poze cu locuri unde a găsit gunoi. Noi vom merge în locurile semnalate de oameni” – ne-a explicat Daniel Bulai.
În cazul în care nu vor fi semnalate locuri murdare prin aplicația amintită, voluntarii vor strânge gunoiul de pe malul Oltului și de la locurile frecventate de turiști de la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Vâlcele.