ACTUALITATE 17 august 2022

Dansatorii întorsureni s-au întors pe scenă și pe podium!

de Iulia Drăghici - Taraș | 1610 vizualizări

„Mlădițe Românești”, din nou pe locul 1 într-un festival-concurs internațional 

Ansamblul de cântece și dansuri populare „Mlădițe Românești” din Întorsura Buzăului nu se dezminte și continuă să facă performanță în jurul iubirii pentru tradiții. Recent, formația a obținut locul 1 în cadrul Festivalului Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Lină Chiralină”, desfășurat în 10-14 august a.c., la Brăila. 

Pe scena festivalului-concurs din Brăila s-au prezentat, din partea ansamblului „Mlădițe Românești”, tineri din zona Întorsura Buzăului cu vârste cuprinse între 13 și 20 de ani. 

Mai bine de jumătate dintre aceștia au urcat pentru prima dată pe o scenă de concurs de anvergura aceasta, ne-a spus instructorul și coregraful Rodica Boieru, de la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului. Chiar și așa, aceștia au deja în spate peste trei ani de pregătire. I-au avut alături de ei și pe cei mai avansați, care dansează de mai bine de 10 ani. 

Doar cu pasiune, sacrificii, foarte multă muncă și ambiție se obțin rezultate și performanțe.

Au fost participanți din multe județe ale țării, au fost comunități străine din țară, dar și ansambluri din străinătate: Bulgaria, Turcia, Macedonia, Ucraina, Serbia, Nepal.

Ca în orice competiție, intervin emoțiile de concurs, oboseala, stresul, dar când dansează copiii pe scenă, mă copleșesc emoții și lacrimi de bucurie. Am satisfacția rezultatului muncii noastre împreună, care este mult mai mare decât cele 15 minute de evoluție pe scenă, a înțelegerii, implicării, susținerii și colaborării cu părinții și comunitatea... Am, de asemenea, satisfacția că jocul și portul tradițional sunt preluate și transmise mai departe așa cum se cuvine”, a declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, profesoara de dansuri Rodica Boieru. 

În prezent, din Ansamblul „Mlădițe Românești” din Întorsura Buzăului fac parte 28 de membri la grupa de avansați-performanță și aproximativ 130 la începători-inițiați. 

Înscrieri pentru cei care vor să facă parte din această familie și să învețe secrete ale dansurilor populare românești se fac la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului la începutul anului școlar. 

Ansamblul „Mlădițe Românești” are în palmares multe premii la concursuri similare. De pildă, în 2019 scriam despre faptul că a obținut locul I la Festivalul Național de Folclor „La Fântâna Dorului” de la Călărași. În 2017 s-a întors acasă tot cu primul loc de la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Peștișorul de aur”, de la Tulcea, dar și de la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Așa-i jocul pe la noi”, desfășurat la Arad. 

„Mlădițe Românești” este și numele proiectului național itinerant de cercetare a folclorului coregrafic românesc, coordonat tot de profesoara Rodica Boieru, care în decembrie 2021 a marcat a V-a ediție. Atunci, la Clubul Copiilor din Întorsura Buzăului, formații din mai multe zone din țară (Brăila, Ploiești, Găești, Costești) au făcut schimb de experiență și de secrete în ale dansului popular cu dansatorii din zona Buzaielor și invers. 

Ansamblul „Mlădițe Românești” al Clubului Copiilor Întorsura Buzăului va putea fi văzut „în acțiune” și acasă, pentru că în septembrie va urca pe scena Festivalului Folcloric „Ciobănașul”. 

Sursa foto: Facebook/Clubul Copiilor Întorsura Buzăului. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.