Sunt ultimii blănari de pe strada Ciucului și printre ultimii din Sfântu Gheorghe. Császár Gábor, care face parte dintr-o familie nobiliară, și soția sa, Aranka, duc meseria mai departe într-un atelier lăsat de la tatăl lui Gábor. Fără vreun ucenic căruia să-i transmită meseria, dar cu multe amintiri.

De cum i-am văzut micul atelier din fundul unei curți, mi-au atras atenția blănurile, căciulile și înfățișarea blănarului, cu niște mustăți venerabile contrastând cu „adidașii” tinerești din picioare. Apoi m-a surprins mărturisindu-mi că, fiind dintr-o familie nobiliară, nu merge cu blănurile la târguri. Vorbind cu el și cu soția lui, am descoperit doi oameni în același timp mândri de meseria lor, cât și serviabili și cu simțul umorului.

Te poți întreba cum au apucat niște nobili să facă blănărit. Totul a început cu bunicul, Császár Gábor – „primul Gábor, eu sunt al treilea”. Cum cel mai mic frate al bunicului a moștenit grosul averii, bunicul și ceilalți doi frați au fost nevoiți sa muncească. Cel dintâi blănar dintre Csaszari a învăţat tainele blănăriei la Szeged și la Oradea în a doua jumătate a secolului XIX, apoi s-a întors la Sfântu Gheorghe și și-a luat opt ucenici, din care a făcut niște „maeștri super-extra. Pe fiecare l-a învățat alt lucru. Unul făcea blănuri fine, altul căciuli, gulere, unul argăsea și așa mai departe. El i-a învățat meserie pe toți blănarii care erau atunci în Sfântu Gheorghe”, ne spune blănarul.

Ucenicii, la rândul lor, au trebuit să lucreze trei ani de zile în alt oraș, după care să dea examenul de calfă. „Fiecare calfă avea câte trei ucenici. Așa înmulțit erau peste 25 de blănari la Sfântu Gheorghe, în anii 1920-1930”, povestește, nostalgic, Császár.

Meserie învăţată din tată în fiu

Printre ucenicii care au deprins bazele blănăriei cu bunicul Császár și care au plecat în alt oraș pentru a-și da examenul de calfă s-a numărat și tatăl. La 14 ani, a plecat pentru trei ani la un blănar sas, în frumosul oraș medieval Prejmer. Și condițiile erau tot medievale: era nevoit să doarmă în atelier și să mănânce ce rămânea de la maistru și de la nevastă-sa, povestește fiul, la care soția adaugă: „a învăța o meserie, pe vremuri, era un chin pentru copil. A fost crunt”. Atmosfera este înviorată de Császár Gábor-fiul: „de atunci zicea tata că sunt trei feluri de oameni: oameni buni, oameni răi și sași”. În ciuda acestei experiențe, firma familiei Császár este azi printre puținele din oraș care este scrisă nu doar în română și maghiară, ci și în germană. „Servesc clientul la fel, indiferent că e român sau maghiar. Îl servesc și dacă e sas, deși mi-e teamă”, punctează, râzând, blănarul.

S-au întors domnii

Când și-a terminat pregătirea și a dorit să profeseze, în 1951, Császár Gábor-tatăl a trebuit să intre la cooperativă și să muncească la călcatul pantalonilor. „Secretarul de partid a spus că 'au murit domnii și nu mai trebuie făcute blănuri pentru nimeni'”. Peste trei luni de zile, un mare oficial comunist, Ion Gheorghe Maurer, a venit în locurile acestea la vânătoare. Cum vesta pe care o purta Maurer s-a rupt, mai-marii locali au căutat un blănar și au dat de tatăl lui. „Iar taică-miu a întrebat: 'Da’ ce, au reapărut domnii?'”. De atunci l-au lăsat comuniștii pe tatăl său să profeseze ca blănar, cu propriul său atelier în cooperativa Hărnicia.

La Iași, fără să știe un cuvânt românește

„Și eu tot la 14 ani am început, ca tata, m-am dus la Iași, unde am făcut școala profesională, neștiind, la început, niciun cuvânt românește. Acolo am învățat matematică până la chimie. Argăsitul înseamnă foarte multă chimie, lucrăm cu acid formic, clorhidric, acetic. Trei ani, a fost echivalentul claselor a IX-a, a X-a și a XI-a. Am terminat cu 9,75 și am venit direct să dau bacalaureatul, doar la limba maghiară a trebuit să dau o diferență”, povestește, cu siguranță în glas, meseriașul.

După bacalaureat a urmat serviciul militar. „În armată eram pompier, șofer de comandant. Dimineața conduceam, după-amiaza veneam aici și lucram două-trei ore pentru superiori și soțiile lor. Trebuia husă de mașină din blană pentru colonel, haine, căciuli, că nu exista damă fără căciulă de vulpe. Tot pe bani, că la cooperativă nu era de joacă, dar mai ieftin puțin. Și, dacă lucram pentru ei, ceream două-trei zile libere să lucrez și pentru clienți, trebuia neapărat să-l ajut și pe tata. Iar după armată a fost muncă, muncă și muncă”, spune Császár Gábor, punctat de râsul soției.

O căsnicie pornită în atelier

„Noi în casa noastră am lucrat, iar cooperativele și-au schimbat denumirea, de la Hărnicia la Lemn-Metal și, apoi, la Sârguința. Tot aici am cunoscut-o și pe soție”, spune Császár Gábor, la care nevasta, cu o veselie nostalgică, adaugă: „am venit aici acum 42 de ani, în ajunul Crăciunului. Taică-su a făcut un cojoc foarte frumos pentru mama și, venind Crăciunul, ea s-a dus să cumpere o sobă cu petrol. Nu știu cu ce camion au ajuns acasă și mama s-a aşezat în petrol cu cojocul nou. Tata m-a rugat: Am vorbit cu blănarul și au atâta de lucru, dar dacă te duci cu haina și-ți arată ei, poți să cureți. Pe mine m-a trimis tatăl meu chiar aici, în atelierul ăsta”, deapănă amintirile doamna Császár.

„Nu pot să uit niciodată, în viața mea. Viitorul socru aici lucra, și mi-a arătat cum să pun soluția pentru scos pete. Băieții (Gábor și ucenicii – n.red.) erau afară și se tot uitau la mine. Zic odată: nu puneți ceva la fereastră, că nu pot lucra, se uită la mine. Odată a intrat el, băiat tânăr, am făcut cunoștință, „La ce școală ești? Citești?” și s-a oferit să-i dea niște cărți cu balade, pentru școală. Și a trecut ziua respectivă și peste o săptămână a venit cu cartea. „De atunci nici o zi nu am fost despărțiți. Peste doi ani ne-am căsătorit, iar pe 30 decembrie 2015 am împlinit 40 de ani de căsnicie”, ne spune soția, iar blănarul adaugă că în toți acești ani nu au avut nicio ceartă.

„Asta nu e muncă de om”

Cu ajutorul unei rețete, păstrate secretă în familie, blănarul era mult mai eficient decât alții din meseria sa. „Încă de la 17 ani argăseam anual 11.000 de piei, argăseam cât 11 oameni. Aveam salariul 7.000 de lei. A venit inspectorul normativ de la UCECOM: 'Cum poate un copil de 17 ani să câştige legal 7000 de lei?'. Tata a zis, No, mergeți în spate, faceți norma, stați lângă el și uitați-vă”. Văzându-l la lucru, inspectorul s-a convins, uimit, că nu este nicio înșelătorie. „A spus 'mă scuzați că v-am deranjat, asta e imposibil de făcut, asta nu e muncă de om'”, povestește, serios, blănarul.

Ultimii blănari din neam

Cu un salariu de 7.000 de lei, Császár își permitea să schimbe anual daciile. „O duceam foarte bine”, punctează blănarul. Acum, oamenii își fac mai rar o blană la comandă, și nu mai merită să folosească rețeta secretă a familiei. „Atunci făceam două haine pe zi”, spune Császár Gábor, iar soția îl completează: „atunci fiecare umbla îmbrăcat în cojoc. Acum fiecare, așa e moda, că umblă dezbrăcat”. Nu au ucenici, iar singurul lor copil, un băiat, a ales altă meserie. Spun că, dacă nu îi împovărează impozitele anul acesta, vor continua lucrul. În afară de impozite, îi mai supără moliile, dar s-au învățat să evite pe cât se poate pagubele. „Când vin moliile scoatem în curte tot, dar tot ce avem. Dacă nu ar fi molii, de ce să mai lucrăm mai departe? Mănâncă și facem alta. Molia e calfa noastră”, ne privește, glumind, Császár Gábor.