ACTUALITATE 14 martie 2017

CovAlpin a lansat proiectul Sepsi Trail

de Iulia Drăghici - Taraș | 4187 vizualizări

Trasee prin munţi şi păduri, reamenajate pentru iubitorii sportului în natură

Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin a demarat proiectul Sepsi Trail. Inițiativa din sfera eco-turismului prevede refacerea, dezvoltarea și descrierea a circa 10 poteci din arealul Sfântu Gheorghe – Șugaș Băi, respectiv munții Baraolt. Aceste trasee vor avea marcaje bilingve sau chiar trilingve. În plus, descrierile lor, realizate în amănunt cu indicarea timpilor de parcurgere, distanțe și diferențe de nivel, atracții, surse de apă sau a locurilor de panoramă, locuri și posibilități de cazare, pericole sau a zone fără semnal, vor putea fi utilizate în timp real cu ajutorul telefoanelor mobile.

„Suntem în fază avansată cu „lucrările”, în sensul că majoritatea sunt deja măsurate de mai multe ori cu ajutorul unui GPS profesional și sunt descrise. De asemenea am realizat fotografii frumoase care să îmbie turistul la „acțiune”. (...) Ne dorim ca acest mini ghid să fie util atât pentru turist, cât și pentru cei care fac sport. Traseele au inclusiv recomandări pentru diferite ramuri sportive și vor putea fi descărcabile în timp real pe dispozitive „inteligente”. Se vrea o mică carte de vizită pentru oraș în ceea ce privește turismul activ, tot mai căutat pe afară. Sperăm să obținem și finanțare, întrucât volumul de muncă este uriaș. Sunt convins că inițiativa este una de succes, mai ales că am văzut-o aplicată în parte și în alte zone ale țării”, a declarat preşedintele CovAlpin, Tiberiu Andrei Poştoacă.

Potrivit acestuia, ideea proiectului de reamenajare a traseelor turistice din zona pădurilor se datorează creşterii numărului de persoane care practică sport, dar care se tem să pătrundă pe aceste trasee de teamă sau pentru că nu cunosc zona. „În zona noastră am observat multă lume care face sport, ceea ce este îmbucurător. Dar în același timp am observat extrem de mulți oameni care se plimbă sau aleargă pe asfalt. Ceea ce este trist și periculos din cauza traficului auto deschis. Ideea de bază ar fi că avem și poteci frumoase care pot arăta turistului minunățiile zonei în care trăim. Mi-am dat seama că oamenii nu cunosc aceste poteci sau și dacă au auzit de ele, le e frică să le parcurgă. Asta din cauza degradării marcajelor existente, a indicatoarelor furate și distruse sau a exploatărilor forestiere care au distrus bucăți întregi de poteci, fie prin parcurgerea lor cu TAF-ul, fie prin tăierea arborilor cu marcaj turistic. O altă problemă sunt câinii de stână”, ne-a mai spus Tiberiu Andrei Poştoacă, precizând că iniţiativa este una cu impact major în dezvoltarea turismului.

Reprezentanţii „CovAlpin” vor face public în cursul acestei săptămâni programul de igienizare a traseelor. „Pe măsură ce lucrurile avansează și avem anumite certitudini, vom anunța. În mod normal, ghidul ar trebui să implice toți factorii interesați ai zonei, dar rămâne de văzut unii dintre ei cât de lesne vor putea fi implicați”, a mai transmis coordonatorul iniţiativei „Sepsi Trail”.

Sursă foto: Tiberiu Andrei Poştoacă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
yamatoga82, 15 martie 2017
Cel mai mare problemă sunt câinii de stână!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.