ACTUALITATE 12 iunie 2017

Clădirea CNMV, promovată de elevi într-un proiect internațional

de Iulia Drăghici - Taraș | 2487 vizualizări

Luni a avut loc lansarea proiectului „Clădirea Colegiului Național „Mihai Viteazul“ - obiect de patrimoniu” din programul european „EuroScola 2017-2018”

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe participă, în premieră, la programul internațional „EuroScola”, derulat în 2017 – 2018 și implementat la nivel local în perioada mai – octombrie 2017. Proiectul „Clădirea Colegiului Național „Mihai Viteazul“ - obiect de patrimoniu”, în care sunt implicați 24 de elevi ai unității de învățământ și doi coordonatori, profesoarele de istorie Maria Băilă și Constanța Balog, a fost lansat oficial luni, 12 iunie, printr-o conferință de presă „atipică”, după cum au numit-o organizatorii.

Cei cinci invitați speciali prezenți la eveniment, adică parteneri sau foști elevi și profesori, au răspuns întrebărilor adresate de elevi. Lista invitaților a fost compusă din șeful de birou al Direcției Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale, Marius Stoica, directorul ziarului „Observatorul de Covasna” şi absolvent al Colegiului, Daniel Santa, dar și din profesorii de istorie Monica Rusu, Nicolae Roșu și Brândușa Roman, cea din urmă chiar fost director al instituției, cel mai longeviv din istoria acesteia.

Discuțiile au avut ca scop creionarea de noi oportunități în promovarea clădirii Colegiului, dar și de a le oferi elevilor noi perspective despre ce înseamnă această clădire, respectiv instituție pentru comunitatea din Sfântu Gheorghe, informații necesare pentru miza finală a proiectului: câștigarea competiției „EuroScola 2017”.

Lansarea proiectului

Programul „EuroScola”, ajuns anul acesta la a X-a ediție, este organizat la nivel național de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit coordonatorilor, proiectul scoate în evidență rolul patrimoniului în consolidarea identității europene pentru fiecare stat participant.

„Acest proiect se dezvoltă în contextul în care Parlamentul European a stabilit că anul 2018 este anul european al patrimoniului cultural. În cadrul proiectului, trebuia să alegem un monument, un obiect de patrimoniu din localitatea noastră și să îl promovăm. Ideea a fost că poate ar fi mai bine să ne promovăm propriul liceu, pentru că este o clădire monument istoric și are o semnificație aparte, atât pentru noi, ca profesori și elevi, cât și pentru comunitatea locală în care trăim”, a declarat unul dintre coordonatorii proiectului, profesoara Maria Băilă.

„Un obiectiv important al proiectului este stabilirea unei viziuni în ceea ce înseamnă istoricul clădirii de patrimoniu și aducerea lui în actualitate prin folosirea mijloacelor moderne de promovare și informare. Proiectul se derulează în două etape. Prima este identificarea unui obiect de patrimoniu și a doua etapă se referă la construirea unui întreg demers pentru promovarea acestuia prin toate mijloacele de informare, prin activitățile pe care le derulăm, prin tot ceea ce înseamnă aceste posibilități actuale de a valorifica clădirea Colegiului, dar în același timp și instituția educațională la nivel local, național și european”, a explicat și cel de-al doilea coordonator, profesoara Constanța Balog.

Premiul cel mare – vizita la Parlamentul European de la Strasbourg

Programul Euroscola se derulează în toate statele membre ale UE. Dacă se vor clasa pe primele locuri la nivel național, cei 24 de elevi din Sfântu vor avea ocazia să participe, alături de alți circa 500 de elevi din toate țările Uniunii, la Ziua EuroScola, organizată la Parlamentul European de la Strasbourg în 2018.

Evaluarea produselor realizate în cadrul acestui program va fi realizată de Comisa Parlamentară a Uniunii Europene de la București. Toate materialele din acest proiect vor fi postate de elevi pe site-ul oficial, mihaiviteazul.wixsite.com/euroscola, și vor fi monitorizate de organizatorii evenimentului.

Întrebați de ce s-au alăturat proiectului, elevii au răspuns că și-au dorit să învețe lucruri noi, să cunoască alți oameni și să promoveze clădirea în care își desfășoară mare parte a timpului.

„Acest proiect reprezintă o oportunitate ideală pentru a-mi lărgi orizonturile de cunoaștere, dar și pentru a lega noi prietenii cu oamenii de aici. Suntem un colectiv foarte frumos care începe să se închege și consider că această experiență mă va ajuta pe viitor foarte mult”, a spus unul dintre elevi.

„Aceasta este o clădire importantă, de interes local, care constituie un obiectiv important pentru comunitatea noastră”, a răspuns altul.

„Noi am pornit la drum cu gândul să câștigăm și suntem hotărâți să ne implicăm cât de mult putem”, a mai transmis profesoara Maria Băilă.

Reabilitarea clădirii – subiect atins în cadrul conferinței

Aproape toți cei prezenți la eveniment au catalogat clădirea Colegiului Național „Mihai Viteazul” ca fiind cea mai frumoasă clădire din oraș și nu puține au fost argumentele aduse: locația, arhitectura, scopul, prestigiul și altele.

„Eu sunt onorată că mi-am desfășurat activitatea în această superbă instituție și în această clădire minunată”, a spus în cadrul evenimentului profesoara Monica Rusu, cu o experiență de 44 de ani de muncă la catedra de istorie a CNMV.

„Implicarea voastră în proiect este importantă pentru că vă ajută să cunoașteți și să învățați foarte multe lucruri și să relaționați cu oamenii din jur. Clădirea aceasta se identifică cu secolul XX, iar acesta este un lucru extraordinar de important, pentru că astfel aveți ocazia să cunoașteți ce s-a întâmplat în această instituție și cu această clădire în întreg secolul XX, care este unul extraordinar în contextul evenimentelor istorice”, a fost de părere și fosta directoare, Brândușa Roman.

De asemenea, încă un punct comun în discuțiile purtate în cadrul lansării proiectului a fost cel că acest obiect de patrimoniu ar trebui să beneficieze de mai multă atenție din partea autorităților locale pentru că timpul își spune cuvântul și clăirea școlii se deteriorează tot mai mult pe zi ce trece.

„Mă bucură această inițiativă. Ar trebui să audă și autoritățile locale ceea ce se discută aici, ce părere aveți voi toți despre această clădire, mai ales că, dacă ne uităm la exteriorul ei ar trebui să se vadă că acesta este un monument istoric, care ar trebui să fie păstrat ca atare”, a spus directoarea instituției, profesoara Luminița Costea.

„O comunitate nu poate funcționa dacă instituțiile de învățământ nu au loc de cinste, iar în contextul acesta mi se pare absolut normal ca și clădirea în care voi vă desfășurați activitatea să fie reabilitată și să ajungă la niște standarde estetice normale. Eu cred că este un demers pentru care trebuie să insistăm și vă mulțumesc pentru că ne-ați dat prilejul să facem asta. Trebuie să determinăm autoritățile locale să reabiliteze această clădire pentru că este absolut necesar ca ea să își păstreze aspectul și să fie mărturie a întregului istoric pe care îl are, dar în același timp să găzduiască elevii în condiții optime și sigure și de acum încolo. Doar în felul acesta școala va putea să atragă în continuare cei mai valoroși copii din județ și să însemne în continuare la nivel național ceva, să producă elevi valoroși și să aibă impact asupra tuturor competițiilor internaționale”, a spus și directorul ziarului „Observatorul de Covasna”, absolvent al CNMV, Daniel Santa.

Colaborare CNMV cu Arhivele Naționale

Pentru ca proiectul de promovare a Colegiului Național „Mihai Viteazul” ca obiect de patrimoniu de mare importanță la nivel național și internațional să fie un succes, coordonatorii au încheiat un parteneriat cu Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale. Aici, elevii vor avea ocazia să cerceteze documente vechi și să scoată la lumină informații și evenimente care să pună în valoarea clădirea și instituția CNMV. Mai mult, ca urmare a parteneriatului, s-a adus în discuție chiar și inițierea unor cursuri opționale care să fie desfășurate la arhive, astfel încât elevii să conștientizeze importanța documentelor.

„E rolul nostru, în calitate de păstrători ai documentelor să venim în sprijinul tuturor celor care au nevoie de documente și de informații. Chiar cred că o mare parte din ceea ce doriți să faceți nu ați fi putut face fără noi. (...) În ziua de azi, lumea e din ce în mai puțin interesată de trecut, și cred că prin acest proiect veți reuși să aduceți la lumină informații foarte interesante, care vor atrage oamenii”, a spus Marius Stoica, precizând totodată că o parte din elevii înscriși în proiect vor avea ocazia să viziteze Arhivele din Sfântu Gheorghe și să facă cercetări chiar pe documente.

Concluziile primei întâlniri

Evenimentul de luni, o primă întâlnire oficială dintre inițiatorii proiectului și partenerii lor, s-a încheiat cu promisiuni de activități și mai intense și mai interesante.

„Eu cred că trăim un moment istoric. Sunt foarte multe generații aici: actuali elevi, foști elevi, profesori, foști profesori și chiar cred e un moment istoric și pentru că foarte rar am avut parte de această formulă. Cred că o nouă întâlnire, respectiv o sesiune de comunicări pe această temă care ar putea fi organizată în toamnă ar fi extraordinară”, a spus Maria Băilă în încheierea evenimentului de luni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.