Casa de tip Familial din Întorsura Buzăului - o reuşită
În urmă cu un an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna a închis Centrul de Plasament de la Întorsura Buzăului şi a înfiinţat două case de tip familial, unde s-au îmbunătăţit calităţile serviciilor oferite, copiii şi tinerii fiind găzduiţi într-un mediu mult mai prielnic pentru dezvoltarea lor. Copiii ce se aflau la acea vreme în Centrul de Plasament au rămas în parte la Casa Familială din Întorsura Buzăului, restul ajungând la Casa Familială din Sfântu Gheorghe.
Casa Familială din Întorsura Buzăului a sărbătorit recent un an de la înfiinţare şi mutarea în noua locaţie, găzduind la ora actuală 14 copii şi tineri, deşi numărul maxim admis ar trebui să fie de 12. Casa cuprinde cinci dormitoare mari, trei băi, două saloane spaţioase, bucătărie, birou, magazie. În total sunt cinci angajaţi - patru educatori, dintre care trei au vechime de peste 10 ani, şi un şef de casă, responsabil cu tot ce se petrece.
Copiii se simt foarte bine în acest nou mediu, sunt mult mai uniţi şi totodată mai responsabili, sarcinile fiind împărţite - unii fac curat în curte, alţii ajută la bucătărie, existând ordine şi disciplină dar într-o manieră mult mai călduroasă şi mai uşor de perceput de ei.
„Din punct de vedere al confortului, copiilor le e mult mai bine decât în regimul strict de Centru de Plasament. Aici are fiecare un dulap personal, pat, birou - totul este nou începând de la covoare până la perdele, lustre şi mobilier. Inclusiv angajaţii se simt mult mai confortabil, se cunoaşte într-adevăr că suntem o familie!'', spune şeful de casă, Raul Urdă.
Satisfacţii şi probleme arzătoare
Chestiunea importantă care constituie o preocupare majoră şi care cere o soluţionare, fiind întâlnită atât la Casa Familială din Întorsura cât şi în tot sistemul, este aceea a alocaţiei de hrană în valoare de 8,3 lei pe zi pentru fiecare copil.
„Ne descurcăm greu cu aşa puţini bani, e dificil, trebuie rezolvată cumva situaţia”, spune Raul Urdă.
În luna septembrie, cei de la Casa din Întorsura Buzăului au participat la Concursul Naţional „Tabăra Mea”, unde au ocupat locul III pe ţară; drept răsplată, au petrecut trei zile alături de celelalte echipe câştigătoare în Tabăra din Poiana Braşov. În lunile septembrie-octombrie au luat parte la proiectul „Rainbow. Alunecând pe curcubeul cultural ajungem la voi!”, organizat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR), aici participând la ateliere cultural-creative de modelaj manual al lutului, pictură pe vase ceramice, cusături şi ţesut tradiţional, jocuri creative.
„Copiii sunt cuminţi, talentaţi şi conştiincioşi, avem doi mici dansatori la Clubul Elevilor, un cântăreţ în corul Casei de Cultură, mai avem doi tineri la facultate în Braşov, unul la construcţii, celălalt la mecanică. În ceea ce ne priveşte, majoritatea celor ieşiţi din sistem sunt pe picioarele lor, ne mândrim cu asta”, mai spune Raul Urdă.
În prezent în judeţul Covasna sunt 13 case de tip familial şi aproximativ o mie de copii incluşi în sistem. Centrul de Plasament a fost închis printr-un proiect în valoare de 1.376.000 de lei câştigat de DGASPC Covasna prin Programul de Interes Naţional pentru închiderea de instituţii vechi.
Grădiniţa Prichindel în locul fostului Centru
În ceea ce priveşte spaţiul în care fostul Centru de Plasament funcţiona, acesta va redeveni grădiniţă. Lucrările de amenajare sunt pe ultima sută de metri, iar Grădiniţa cu Program Normal din centrul oraşului Întorsura Buzăului se va muta acolo, alături de Grădiniţa cu Program Prelungit, urmând a se uni pentru a deveni Grădiniţa Prichindel. Potrivit primarului Leca Băncilă, mutarea trebuia făcută până la 1 noiembrie, însă a fost întârziată de unele lucrări finale, aşa că s-a amânat pentru vacanţa de iarnă.