ACTUALITATE 17 noiembrie 2011

Capturi impresionante de ţigări și alcool în urma unor percheziţii

de Monica Vrânceanu | 355 vizualizări

Şapte persoane învinuite de evaziune fiscală și contrabandă.

O serie de percheziții au fost declanșate ieri-dimineață la sediile unor societăți comerciale și în mai multe locuințe din județul Covasna de către polițiștii covăsneni, acțiuni asemănătoare fiind derulate în același timp și în județul Brașov. Perchezițiile au avut ca scop combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, Dumitru Ungureanu, a declarat că în cele două județe – Covasna și Brașov, au fost efectuate 26 de percheziții, acestea vizând mai multe persoane suspectate de contrabandă cu produse din tutun și alcool.

„Cu ocazia verificărilor au fost identificate 1,6 milioane de țigarete, aproximativ 1.500 de litri de alcool și 700 de litri de motorină. Prejudiciul estimat că a fost creat bugetului de stat consolidat este de circa 860.000 de lei – reprezentând taxe vamale, accize și TVA neachitate”, a declarat Dumitru Ungureanu.

Potrivit acestuia, șapte persoane au fost puse sub învinuire, fiind acuzate de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, iar patru dintre acestea urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunile au fost derulate alături de lucrători ai Serviciului de Informații și Protecție Internă Covasna, Serviciului Județean Anticorupție Covasna, comisari ai Gărzii Financiare Covasna, jandarmi și inspectori vamali din cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Covasna. La acțiuni au luat parte o sută de oameni ai legii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.