Interviu cu un dansator şi coregraf pentru care dansul contemporan înseamnă totul.

„Toată lumea ştie să danseze” – spune dansatorul şi coregraful Bordas Attila, care ar dori să îşi extindă la Sfântu-Gheorghe deja existentul workshop de la Odorheiu Secuiesc. În cadrul acestor ore de mişcare doritorii pot intra în tainele dansului contemporan. Cu un aer distins, dar prietenos, coregraful şi dansatorul Bordas Attila ne-a povestit despre această formă de mişcare, despre istoria şi evoluţia ei, dar şi despre patriotismul local, care trăieşte intens în el. „Iubesc Sfântu Gheorghe, şi chiar dacă voi pleca pentru o perioadă, cu siguranţă mă voi întoarce” – spune artistul.

- Spune-ne câteva  cuvinte despre dansul contemporan.

- Această formă de dans este de fapt era de după baletul clasic şi dansul modern. În cadrul lui ne îndepărtăm de formele de mişcare clasice şi încercăm să creăm ceva nou. Naturaleţea mişcărilor este pusă în valoare, şi după părerea mea dansul contemporan este de fapt mixajul tuturor formelor de dans. Este greu de dat o definiţie, dar a fost introdus în cotidian de către Isadora Duncan la începutul anilor 1900, pe vremea când pretutindeni era prezentă încă era dansului romantic. Isadora Duncan a improvizat, a creat spaţii noi, a şters graniţele existente şi a dansat scandalos. Acesta a fost primul pas al dansului contemporan, cunoscut azi în toată lumea.

- Odată cu mişcările de dans contemporan, dansatorul face de fapt şi un drum de autocunoaştere. În ce constă acest lucru?

- Dansul în sine este o formă de autocunoaştere, dar există şi tehnici speciale, cum ar fi dansul contact sau pilates. Dansul este mai mult decât mişcare, trebuie să vină din suflet, trebuie să aibă ceva în plus, venit din inimă. Unii cred că dansul este o formă de manifestare a artei. Cred că aşa şi este, din punct de vedere tehnic. Dar cum ar fi dacă am fi nevoiţi să trăim doar tehnic ceva ce este omenesc, fără sentimente, fără plăcere? Trebuie să introducem dansul contemporan în cotidian. Deocamdată oamenii se uită cu mirare, dar nu se sfiesc să încerce, acesta fiind un lucru bun.

- Ce înseamnă pentru tine dansul? Cum ai intrat în contact cu dansul?

- Atunci când dansez, înseamnă totul pentru mine. Provocare, libertate, putere de viaţă, precum şi nevoia de a reda toate acestea celor care mă privesc. Întotdeauna spun că toţi oamenii au ceva de-a face cu dansul, şi nu invers. Caut mişcarea la nivel de instincte, şi astfel vreau să îl şi redau. În copilărie eram foarte ruşinos, nu dansam nici măcar la nunţi. Apoi, după insistenţele părinţilor mei am ajuns la Liceul de Artă, în clasa profesoarei Benko Gizella. După aceea am devenit membru Osono, iar aceştia au fost primii mei paşi în această lume. Mai târziu, în timpul facultăţii şi după am lucrat cu nume mari ale coregrafiei, cum ar fi Novak Ferenc, Ivacson Laszlo, Konczei Arpad, Sergiu Anghel, Hod Adrien, Arcadie Rusu, şi am dansat şi în lung metrajul lui Tony Gatlif, „Transilvania”.

- Unii profesori ai acestui gen spun că în dansul contemporan este nevoie permanentă de ceva nou, tu însuţi trebuie să te reînnoieşti. Cum se poate realiza acest lucru, şi despre ce este vorba în cursurile tale?

- Cred că atât în teatru, cât şi în dans nu aducerea noutăţii este cel mai important lucru, ci performanţa de a crea ceva funcţional. Spectacolul trebuie umplut cu viaţă, trebuie să le vorbim oamenilor despre oameni. Întotdeauna urmez un sentiment, un gând în cadrul spectacolelor mele, dar ţelul este întotdeauna nedefinit. Nici pentru cursuri nu mă pregătesc înainte, pentru că nu vreau să învăţ pe nimeni să devină profesionist. Pornesc o mişcare, după care văd capacităţile participanţilor şi decid ce se poate scoate din fiecare persoană. Eu dau mai departe dansul, mă las purtat de dans şi nu sunt atent la finalizarea unei mişcări anume. În ceea ce priveşte recomandarea mea, pot spune că aceste cursuri nu sunt doar pentru cei care ştiu să danseze, ci şi pentru cei cărora le este frică.

- Despre tine ca şi artist de dans contemporan s-a făcut şi o serie foto. Cum se leagă arta dansului şi arta fotografiei, şi cu ce rezultat?

- Ideea acestor fotografii s-a născut după terminarea facultăţii, când încă nu aveam loc de muncă. L-am rugat pe prietenul meu Horvath Tas să mă ajute în crearea a ceva nou. Am vrut dintotdeauna să dau ceva oraşului, pentru că patriotismul local este foarte puternic în sufletul meu. Aşa s-au născut fotografiile cu mine dansând, iar expoziţia în cadrul căreia oricine le-a putut vedea a fost realizată din buzunarul meu propriu. Nu am vrut ca aceste fotografii să fie expuse într-o galerie, mai degrabă am conceput evenimentul ca fiind unul de genul „happening feeling”, de aceea le-am expus la ceainărie. Pozele au diferite dimensiuni, au fost făcute pe străzile Bucureştiului, şi am ţinut neapărat să le expunem fără rame.

- Spune-ne care sunt planurile tale pentru viitor.

- După workshopul de la Odorheiu Secuiesc, vreau să pornesc unul şi la Sfântu Gheorghe, dar mi-aş dori sp pot porni cursuri şi la Târgu Mureş şi Budapesta. La Sfântu Gheorghe va fi un pic mai greu, dar nu imposibil. Sunt o fire deschisă, mă inspiră orice, chiar şi lumina. Mi-aş dori să călătoresc în Europa, unde aş face acelaşi proiect de fotografii. Pe de altă parte mi-aş ca viaţa artistică din Sfântu Gheorghe să fie mai dinamică, şi mai aproape de oamenii de rând.