ACTUALITATE 27 octombrie 2011

Biroul Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles – nou motiv de ceartă

de Székely Emőke | 369 vizualizări

Ideea unui birou care să reprezinte Ţinutul Secuiesc la Bruxelles a fost anunţată cu mare fast în luna mai. Pe atunci reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din Covasna, Harghita şi Mureş au mers la Bruxelles pentru a pune bazele acestui birou, care urma să îşi deschidă porţile în luna septembrie. Iată că încet am trecut şi de octombrie, iar biroul este deocamdată nefuncţional, din cauza faptului că nu a existat bază legală pentru angajarea persoanelor care urmează să lucreze acolo.

Este nevoie de o asociaţie

Pentru ca biroul în cauză să poată funcţiona, este nevoie de o asociaţie prin care să se întâmple acest lucru. Consiliul Judeţean Covasna, împreună cu Consiliul Local Sfântu Gheorghe au decis să înfiinţeze Asociaţia Euinfo. Proiectul de hotărâre a fost redactat de către Consiliul Judeţean, iar prima propunere de modificare a venit de la primarul Antal Árpád, întrucât în document era prevăzută fraza „contractul încetează în cazul în care una dintre părţi decedează”. Această frază a stârnit zâmbetul pe buzele aleşilor, dar acesta a fost doar începutul unei lungi şi anevoioase discuţii.

Proiectul nu a fost pus la punct

Viceprimarul Bálint József, dar şi consilierii locali Gazda Zoltán, Nicolae Ivan şi Bereczki Kinga au venit cu propuneri de retragere a proiectului, pentru diferite motive, greşeli ori de formă, ori de conţinut. Gazda Zoltán nu a fost de acord cu faptul că doar autorităţile din Covasna sunt cele care înfiinţează asociaţia, pe când biroul de la Bruxelles va reprezenta tot ţinutul. În replică, primarul Antal Árpád a spus că acest act este deschis şi pentru alte autorităţi, iar aceasta este cea mai scurtă cale juridică de a înfiinţa asociaţia, iar aceasta să îşi poată începe activitatea.

Proiectul a trecut în CL

După înfiinţarea Asociaţiei Euinfo, Consiliul Judeţean, dar şi Consiliul Local urmează să contribuie cu câte 1.000 de euro la costurile de funcţionare a biroului. Capitalul social al asociaţiei este de 200.000 lei din partea CL, la fel şi din partea CJ, iar membrii care doresc să se alăture vor trebui să plătească aceeaşi sumă de bani.

În ciuda discuţiilor care au durat aproape o oră, proiectul de hotărâre a fost votat, trecând cu 13 voturi „pentru”. Acelaşi proiect de hotărâre va fi supus votului şi la şedinţa Consiliului Judeţean, pentru că este nevoie şi de acceptul aleşilor judeţeni pentru ca asociaţia să poată funcţiona, fiind vorba de un parteneriat între cele două autorităţi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.