ACTUALITATE 31 martie 2016

„Balaurul” pe masa de dezbateri a Primăriei din Sfântu Gheorghe!

de Iulia Drăghici - Taraș | 890 vizualizări

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au organizat miercuri o dezbatere publică pe tema planului urbanistic zonal, care are în vedere construirea aşa zis-ului „Balaur”, respectiv a formei artificiale de relief ce va fi instaurată în faţa Prefecturii. Discuţiile s-au purtat de la amenjarea de spaţii verzi în Parcul Elisabeta şi până la sensibilităţi etnice, însă fără să fie trase concluzii clare.

„Acest Plan Urbanistic Zonal a fost adoptat de Consiliul Local şi a obţinut aproape toate avizele pe care le-am considerat şi le considerăm necesare, conform legislaţiei  în vigoare. Datorită unei sesizări din partea Prefecturii a urmat un proces. Ca urmare a acestui fapt am decis că este mai bine să începem din nou cu toată avizarea pentru aprobarea PUZ-ului, decât să pierdem timp cu litigii în tribunale. Prefectura a sesizat faptul că PUZ-ul ar necesita aviz-ul SRI-ului şi avizul Ministerului Apărării Naţionale. Între timp am cerut şi avizele acestor instituţii, iar ei ne-au dat nişte răspunsuri paralele. Aceştia ne-au spus că nu pot aviza deoarece Monumentul Eroilor Sovietici nu se poate muta, deşi acesta nu s-a modificat prin acest PUZ. Am decis să nu ne atingem de acest monument, deoarece nu vrem să creem divergenţe internaţionale. Noi dorim doar să extindem Parcul Elisabeta. Am început un nou PUZ care a fost aprobat până şi la Ministerul Culturii. Căutăm să obţinem şi avizele SRI-ului, dacă aşa doreşte Prefectura”, a spus viceprimarul cu atribuţii de primar, Sztakics Eva, care, în cadrul discuţiilor a ţinut să precizeze: „Noi suntem azi aici pentru a discuta o problemă de urbanism, nu de politică. Aşa cum a spus şi domnul primar, noi nu construim pieţe pe criterii etnice. Toate pieţele, cât şi centrul oraşului, sunt destinate, atât românilor, cât şi maghiarilor sau a ţiganilor, respectiv a tuturor”.

„Este uşor să aruncăm ideea că sunt discuţii politice. Sunt sensibilităţi etnice. Societatea civilă, respectiv organismele non-guvernamentale, cum ar fi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, „Andrei Şaguna”, „Justinian Teculescu”, toate s-au sesizat şi au depus întâmpinări la Prefectură privind PUZ-ul anterior. De ce aţi renunţat? Cred că dacă aţi fi crezut că aveaţi sorţi de izbândă, aţi fi mers în instanţă”, a declarat un reprezentant al Prefecturii Covasna.

„Am vrut doar să câştigăm timp. Acesta este singurul motiv pentru care nu am mers în instanţă. (...) Ne dorim ca municipiul să aibă o piaţă centrală amenajată, terminată în cele patru părţi”, a fost răspunsul viceprimarului cu atribuţii de primar.

„Eu sunt pentru a face ceva pentru oraş, dar nu când vedem că stricăm ceva, ca să facem altceva care are rol să dezbine total comunităţile de români şi maghiari”, a spus un reprezentant al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

„În momentul în care se discută ridicarea unei forme artificiale de relief, este un alt balaur poate cu capul unde era coada, poate altceva, dar sensibilitatea a rămas. Cred că extinderea pieţei până în strada Gabor Aron ar fi fost de bun augur pentru toată lumea. Cetăţenii de etnie română nu înţeleg de ce trebuia neapărat acolo instituită acea formă de relief. Este păcat să creaţi asemenea sensibilităţi”, a mai spus reprezentantul Prefecturii.

„Nouă ne plac mai mult spaţiile verzi, decât să fie pavat totul cu piatră”,  a spus Sztakics Eva, care a subliniat în timpul dezbaterii că proiectul „Balaurul” a fost aproat în cadrul Consiliului Local şi nu a fost atacat.

Dezbaterea de miercuri a fost mai degrabă un„dialog al surzilor”, în care fiecare parte și-a susținut cu ardoare punctul de vedere, fără să se întrezărească zona unui compromis sau a unei înțelegeri amiabile. Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi ai Instituţiei Prefectului au opinat că „ridicarea unei forme artificiale de relief” nu are alt scop decât „obturarea vederii” către statuia eroului naţional Mihai Viteazul, care „lezează profund” sentimentele populaţiei româneşti. Pe de altă parte reprezentanţii Primăriei au negat orice fel de „implicaţie de natură etnică” explicând că „orice piaţă trebuie să fie închisă într-un fel” şi că metoda găsită în acest caz de specialişti a fost forma unui balaur. În consecință, foarte probabil demersul autorităților de a „da viață balaurului” vor continua.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.