ACTUALITATE 2 august 2022

Autoritățile covăsnene și medicii fac apel pentru vaccinarea anti-HPV

de Iulia Drăghici - Taraș | 477 vizualizări

În contextul lansării campaniei de screening a cancerului de col uterin în județul Covasna, de săptămâna trecută, autoritățile covăsnene și specialiștii au reamintit despre posibilitatea vaccinării fetelor cu vârste între 11 și 18 ani împotriva virusului HPV (virusul papiloma uman, o prescurtare a denumirii sale din limba engleză – Human Papilloma Virus) și au îndemnat părinții să ceară informații la medicii de familie. 

Profilaxia începe și cu vaccinarea. Avem posibilitatea să vaccinăm fetițele cu vârste între 11 și 18 ani. E foarte important să știe mămicile. Vaccinul este gratuit”, a declarat reprezentantul medicilor de familie din județul Covasna, dr. Lucia Sereș. 

Un mesaj similar l-a avut și prefectul județului Covasna, atât în cadrul evenimentului de lansare a campaniei de screening de col uterin, cât și într-o conferință de presă ulterioară. 

Cancerul de col uterin este o boală mortală și, din păcate, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese cauzate de cancerul de col uterin. Cu toate acestea, dacă această boală este detectată la timp, poate fi complet vindecată, motiv pentru care sunt foarte importante astfel de programe de screening și de conștientizare. Felicit inițiativa și sper că și programul de vaccinare gratuit pentru copiii cu vârste între 11 și 18 ani, pe care Guvernul României l-a demarat încă din 2008, va fi acceptat de tot mai mulți oameni și va duce la salvarea multor vieți. Îi încurajez pe părinți să ia legătura cu medicul de familie și să își programeze fiica pentru vaccinare împotriva cancerului de col uterin”, a declarat Ráduly István.

Potrivit datelor furnizate de Prefectură, în județul Covasna, între 30 și 70 de persoane primesc lunar acest vaccin. 

În septembrie 2021, Ministerul Sănătății anunța că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete, astfel că în prezent sunt incluse și fetele cu vârsta între 14 și 18 ani. Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă, astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani, este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit”, declara ministrul Sănătății de atunci, Ioana Mihăilă.

Conform Ministerului Sănătății, vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților / reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită Direcţiei de Sănătate Publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.

Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit, scutind astfel femeile de imense suferinţe fizice şi psihice. România se află încă pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate prin cancer de col uterin, cu un risc de 6,3 ori mai mare”, se mai arată pe site-ul Ministerului. 

De aceea este cu atât mai important că în județul Covasna a debutat săptămâna trecută una dintre cele mai ample campanii de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, derulată sub egida „Programului de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin”, coordonat la nivel regional (Mureș, Covasna și Harghita) de Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

Programul se derulează pe două segmente. Primul, care a și debutat marțea trecută, este cel al caravanei, adică microbuzul dotat cu aparatură de cabinet medical, care poate ajunge în mediul rural. A fost până acum în Ilieni, Ghelința și Turia și urmează și alte zone. Al doilea segment se derulează prin intermediul spitalelor, respectiv al cabinetelor medicilor ginecologi. În prezent este în derulare procedura de afiliere a spitalelor la acest program. Se preconizează că demersurile vor începe luna aceasta. 

În primă fază, publicul țintă este format din femei cu vârste între 24 și 29 de ani, pentru consult de specialitate și testare Babeș-Papanicolaou, iar a doua etapă, care va începe din octombrie, va viza femeile cu vârste între 30-64 de ani, care vor beneficia de testare HPV.

Sursa foto: sfatulmedicului.ro

Iulia Drăghici – Taraș

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.